Acatistul Maicii Domnului

21 Oct

O importantă rugăciune  cu virtuţi vindecătoare este Acatistul Maicii Domnului.

Despre vechime şi autor

Acatistul Maicii DomnuluiImnul acatist datează din secolul VI şi a fost compus de un imnograf celebru din istoria Bisericii noastre, Roman Melodul, care a trăit între anii 491- 560. Cel care l-a consacrat însă în cultul Bisericii şi în pietatea creştină a fost Patriarhul Serghie al Constantinopolului, cu prilejul unui asediu, pe care a trebuit să-l înfrunte populaţia Constantinopolului, surprinsă de o  expediţie militară concertată, avaro-slavă  şi persană, survenită în vara anului 626. Împăratul Heraklios, neaflându-se în cetate, misiunea de a apăra oraşul, capitala de atunci a creştinătăţii, i-a revenit patriarhului Serghie care , aşa s-a priceput el , ca un om înţelept şi cu mare încredere în Dumnezeu, a purtat tratative cu asediatorii şi a  organizat apărarea cu armata, câtă mai rămăsese în cetate, astfel că, în cele din urmă , atacul a fost respins. În mod cu totul miraculos, pentru că era un dezechilibru fantastic de forţe între cele două părţi, în acel moment. Atunci, toţi locuitorii Constantinopolului, în frunte cu patriarhul Serghie , au ieşit pe străzi, cântând imnul acatist ca mulţumire adusă lui Dumnezeu. Trebuie subliniat că, în cultul pe care creştinii îl închină Sfintei Fecioare, el a fost întotdeauna asociat cu o biruinţă. Poate şi în amintirea acestei victorii, de fiecare dată, acatistul exprimă mai ales încrederea în biruinţele duhovniceşti împotriva răutăţilor din lume şi a vrăşmaşului nostru nevăzut, Diavolul.

Datorită faptului că a fost atât de îndrăgită şi a prezentat un interes aşa de mare, rugăciunea s-a diversificat ulterior. Astăzi, pe lângă acatistul iniţial avem de-a face şi cu altele : cel al Bunei Vestiri, al Maicii Domnului -bucuria tuturor celor necăjiţi, apoi Sfîntul Acoperământ al Maicii Domnului. Este o consecinţă firească a faptului în care credincioşii se interesează de această modalitate de a o cinsti pe Sfânta Fecioară şi o dezvoltă ca atare.

Sursă

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: