Niciodată toamna – Tudor ARGHEZI

5 nov.

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aşternut e şesul cu matasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturînd în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea să plîngă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Reclame

5 răspunsuri to “Niciodată toamna – Tudor ARGHEZI”

  1. World of Solitaire 10/11/2012 la 9:10 pm #

    „Păsările negre suie în apus,
    Ca frunza bolnav-a carpenului sur
    Ce se desfrunzeşte, scuturînd în sus
    Foile, -n azur”
    De câte ori citesc dantelăria melodioasă a rimei lui Arghezi,parcă îl văd pe
    Michelangelo, trudind spornic, asupra blocului de marmură.
    Şi aşa cum Sculptorul dezveleşte capodopera ascunsă în piatră, tot astfel şi Poetul potriveşte cuvintele în locul destinat lor de farmecul discret al limbajului.
    O seară în leagăn de rime argheziene, Sorina!
    Madi şi Onu

    Apreciază

    • Sorina Chirila 11/11/2012 la 10:01 am #

      Buna,

      Ce comparatie delicata.
      Mi-a placut.
      O duminica excelenta, va doresc!!!

      Numai bine, Sorina

      Apreciază

      • World of Solitaire 11/11/2012 la 11:02 am #

        Bună, cum văd că-ţi place, să începi,
        Când am scris comentariul, plin de Arghezi, eram sub efectul vizitei la Taverna Sârbului, unde am avut interlocuitori a căror lipsă a fost, că m-au trimis cu gândul la fiinţe la fel de interesante delicate şi calde.
        Aceeaşi urare şi ţie!

        Madi şi Onu

        Apreciază

      • Sorina Chirila 11/11/2012 la 2:36 pm #

        Printre altele, sa stii ca scrii foarte frumos.
        Primesc si urarea.
        Cu bine, Sorina

        Apreciază

  2. World of Solitaire 11/11/2012 la 5:53 pm #

    Acu.., dacă m-ai intimidat,
    Nici urare, nu ştiu face, decât:
    Fie-ţi zâmbetul, nesecat izvor
    De senin, bine şi pace!

    Madi şi Onu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: