Cum să devii un Om împlinit

1 nov.

Noiembrie e la început, ştii deja. Ce-ar fi să-l facem debutul tău spre împlinire ? Da, să fie drumul tău spre reuşita personală, să devii un Om cu ” O „. Sunt sigură că te-am făcut curios, pe tine, cititorule, aşa că îţi propun o lectură plină de idei, numai bune de aplicat în viaţa ta.

Ţin neapărat să fac o precizare.  Mă adresez atât femeilor – adolescentă, mamă, soţie, angajată, bunică, mătuşă-, cât şi bărbaţilor – adolescent, tată, soţ, angajat, bunic – , dornici de a schimba ceva în parcursul vital.

Îţi spun toate astea, deoarece cred că vrei o explicaţie raţională a ceea ce eşti în prezent, dar şi o soluţie/motivaţie care să includă o reformare a vechiului TU.

Sunt convinsă că te iubeşti suficient de mult, încât să dai curs invitaţiei mele şi să aduci valoare în viaţa ta. Aşadar, ce-ţi propun eu, este o simbioză între interior şi exterior. Să găseşti un  echilibru între aceste două elemente ale tale, astfel încât să reuşeşti să trăieşti frumos, uşor şi bine. Iar dacă tu poţi, toată lumea are posibilitatea, deci societatea ca ansamblu devine un loc armonios.

Cum începi ?

Foarte simplu: prin a  fi atent la comportamentul tău şi la alegerile pe care le faci. Observându-ţi reacţiile şi opţiunile , ai să găseşti răspunsuri ale multor întrebări despre cine eşti cu adevărat.

Vin în sprijinul tău şi îţi recomand două soluţii în acest sens.

Pentru comportament

De curând, în România s-a lansat cea mai interesantă platformă de mentorat. E online, deci uşor de accesat. Pe numele său Chic-Elite,  se doreşte a fi o comunitate dedicată atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Aduce împreună specialişti din diverse domenii, precum şi oameni cu nevoi şi dorinţe de schimbare.

ChicElite_slogan-300x284

Alături de un expert pentru problema pe care o ai, poţi crea un plan temeinic care să te ajute să o rezolvi. Fiecare persoană este unică şi i se potriveşte ceva. Iar mentorul este cel care te va îndruma să descoperi ce te caracterizează pe tine, şi cum poţi să foloseşti aceasta, cu scopul de a fi o versiune mai bună a ta.

Mai mult decât atât, îţi oferă şi o interacţiune socială cu oameni care au dorinţe similare cu ale tale. Poţi să înveţi, spre exemplu,  din experienţa altora şi să nu mai repeţi greşeli evidente.

Cred că  este un pas spre o Românie mai bună. M-a convins încă de la prima accesare, că implicarea într-un astfel de proiect merită. Am analizat logo-ul lor, care conţine cea mai puternică culoare a spectrului cromatic: roşu . Se zice că cei ce o admiră sunt curajoşi, energici şi-şi trăiesc viaţa la intensitate maximă. Tind să accentuez că vei fi o persoană cu încredere în Sine şi în forţele proprii, care nu va avea nevoie să facă dezvoltare personală toată viaţa. Ai corectat, ai învăţat, ai aplicat şi ai devenit.

Dă-ţi voie să te simţi Chic şi să fii Elite. Nu mai aştepta deloc. Fă înscrierea în această comunitate elegantă în gândire. Construieşte-ţi un interior minunat.

Pentru opţiuni, externe

Sunt sigură că vrei să exprimi extern , ce ai dobândit la nivel intern. Sufletul tău s-a umplut de gingăşie, este sensibil la fiecare reacţie. Îmbracă o haină care să te caracterizeze.

De această dată, vin cu o sugestie pentru doamne: casa de modă ELLIS. Este o afacere născută  din pasiune,  în anul 1991 ,  cu centrul la Arad.

Ellis-mic-250x250

Eli  Lăslean este creatoarea acestui mare punct de referinţă a modei româneşti. Datorită profesonialismului şi creativităţii sale inedite, a rezistat peste ani.  Multe nume sonore a peisajului delicat, feminin au apelat la ea, cu încredere, pentru a le contura imagina externă a cine sunt , cu adevărat, în interior. Cea mai recentă apariţie este Carmen Iohannis, unde nu mai este nevoie de prea multe cuvinte. Frumosul şi eleganţa fac cea mai minunaţă apariţie pentru Prima Doamna.

Cunoaşte-i şi tu colecţiile impresionante, accesând pagina web : http://ellis.ro

Colecţii - Eli Lăslean

Colecţii – Eli Lăslean

 

Acestea fiind spuse, ţi-am oferit o variantă în care să-ţi ocupi timpul cu energia rezultată din activităţi care să te umple de speranţă de viaţă. Să completezi rândurile Oamenilor împliniţi, care urmăresc să-şi schimbe mentalitatea, lucrând cu ei , atât la interior, cât şi la exterior. Este un proces de durată medie, dar care te va face să priveşti viaţa cu acest tip de  eleganţă:

femeia-bărbatul

„Eleganţa nu este definită numai de ceea ce porţi. Este modul în care te comporţi,în care vorbeşti şi ceea ce citeşti.” (Carolina Herrera)

 

*** Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015 ***

Surse: 1

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: