Pentru a-ţi surîde soarta trebuie să reprezinţi TU o valoare – André LWOFF

9 Feb

Deşi subiectul propus în discuţie este dificil, totuşi socotesc că el trebuie abordat la fel de deschis precum a fost ridicat de către ancheta dumneavoastră.

Întrebaţi: „Există un secret al celebrităţii?”

André LWOFF

André LWOFF

Voi răspunde: da! Numai că termenul de „celebritate” conţine atîtea elemente definitorii din ceea ce aş denumi chinteşenţa umană, încît a discuta despre el înseamnă a te referi atît la soarele din personalitatea umană, cît şi la dramele mocnite ori făţişe ale omului.

Volens nolens, iată-mă situat printre personalităţile  invitate să-şi destăinuie într-o anchetă pentru tineret mecanismul gîndirii, al opţiunilor şi al transformării lor în acte curente.

Există numeroase căi de a te apropia de celebritate, ca o formă de consacrare umană a meritelor în faţa societăţii… În ceea ce mă priveşte voi reafirma: cercetarea ştiinţifică este cea care m-a invitat pe postamentul din piaţa forumului. Mă voi explica:  fiind o fire înclinată spre filozofare, încă din anii tinereţii i-am cunoscut pe gînditorii francezi înaintaşi. Atunci cînd m-am dedicat cercetării ştiinţifice, ştiam bine gîndul lui Montaigne: „Pasiunea studiului ne însufleţeşte spiritul în urmărirea unor lucruri şi fenomene a căror descoperire abia că te face să fii nemulţumit„. Odată pornit pe făgaşul cercetării, nu ea este cea care naşte nemulţumirea, ci limitele ei.

Tînărul savant, ca şi cel cu multă rutină, trăind în epoca noastră, a omului ajuns pe Lună, se află sub raportul subiectivităţii în postura anticilor: „vreau să cunosc”, „vreau să aflu cît mai mult”, „vreau să stăpînesc natura”. Sînt trei deziderate care exprimă spiritul uman din toate timpurile. Pentru că fără nestăvilita curiozitate ştiinţifică, izvorîtă din dorinţa de a cunoaşte  tot mai deplin un proces ori un fenomen, fără strădania  de alăturare, de adîncire, de corelare a acestora cu altele nu există ştiinţă. Or, cu cît posezi cunoştinţele ştiinţifice mai solide dintr-un domeniu ori altul, cu atît îţi creşte „apetitul” curiozităţii ştiinţifice , care depinde de acestea, dar le şi condiţionează, aflate fiind într-un raport intim.

(Pauză de frumuseţe)

Un om de ştiinţă, tînăr ori vîrstnic, nu are voie să se extazieze în faţa unui rezultat obţinut într-o cercetare, chiar a unei descoperiri care reprezintă o parte dintr-un proces. Trebuie să lase de o parte  rezultatul găsit  şi să înainteze, să caute alte soluţii, să obţină maximul… Astfel se fac paşii în ştiinţă, se cîştigă noi domenii, pentru cunoaşterea şi progresul omenirii şi, deopotrivă, bunul renume.

Mulţi oameni de spirit francezi au asemuit cercetarea ştiinţifică cu un ingenios joc al spiritului. Sensul este clar: încercarea de a găsi reguli în natură ne dirijează pas cu pas. Dacă n-ai maleabilitate de gîndire şi fantezie ca pentru un joc al spiritului, atunci pierzi în loc să cîştigi. Aş îndrăzni apoi să afirm că oamenilor de ştiinţă, indiferent din ce generaţie fac parte, le place să cîştige în „jocul cu natura” cu tot dinadinsul (vezi din nou Montaigne), după cum doresc să fie şi recompensaţi prin rezultatul obţinut din această înfruntare.

Şi ar mai fi o afirmaţie: munca cercetătorului, ca orice activitate bazată pe consecvenţă de acţiune şi scop delimitat precis, devine un crez raţional pentru omul dispus la sacrificii şi implicit la celebritate. Pentru că aceştia sînt doi termeni cuprinşi în definiţia omului modern decis să mute bariera cunoaşterii. Iar contradicţia amintită  nu se rezumă doar la această dublă ipostază. De ce să n-o spunem în chip de avizare a temerarilor: există şi tare ale celebrităţii.

Bunăoară, atunci cînd ţi se apreciază meritele, ţi se şi aduce o acuză: numai atît ai gustat din fructul otrăvit al cunoaşterii ?! Apoi, pe de altă parte, în aceeaşi secundă ai şi fost condamnat prin… recompensă: pentru a-ţi întări pasiunea dezinteresată faţă de ştiinţă şi se dă aur; pentru a-ţi spori modestia şi gustul martirajului într-un scop ştiinţific, o veritabilă maşină infernală îţi proiectează imaginea pe glob pentru ca întreaga lume să te privească. Aici este un motiv de meditaţie!

(Pauză de frumuseţe)

Este evident că oamenilor consacraţi ori aspiranţi la consacrare le place acest ceremonial al învingătorilor: nu de alta, dar altfel l-ar fi desfiinţat în milenara lor istorie ca pe orice lucru eliminat prin autonegaţie. Numeoşi sînt cei ce doresc să ajungă celebri; candidaţi sînt pretutindeni. De altfel, nu neapărat din slăbiciune umană: orice muritor capabil de ceva doreşte, măcar în sinea lui, să fie recunoscut. Este vorba de aşa-numitul factor motrice, care impulsionează fiinţa umană şi îi dă încredere în forţe, aripi speranţelor, orizont creaţiei. Celebritatea pe care un laureat o obţine printr-o distincţie rară, dorită şi strălucitoare, îl separă în mod arbitrar de cei egali lui, îl obligă în permanenţă să se judece el însuşi înainte de a o face ceilalţi pentru el. Faima îl determină să reflecteze, în general, asupra generozităţii soartei de a te fi ales pe tine dintre atîţia alţii care ar fi meritat şi ei citarea umanităţii. Consacrarea, ca şi nobleţea şi bunul renume, în genere, obligă. Orice coborîre a ştachetei comportamentului ori a randamentului creativ este mult mai vizibilă decît în cazul unui muritor de rînd. Sonoritatea numelui îi sensibilizează pe cei mulţi, îi predispune la o exigenţă categorică de a-ţi cere ceea ce doar în mod ipotetic s-ar cuveni să-ţi ceară. Cei din jur doresc să te porţi după regulile pure ale idealului, uitînd, pesemne, că şi tu eşti un muritor de rînd, supus eroziunii timpului şi a vîrstei.

Oricît de perseverent şi de răbdător ai încerca să dai ascultare lui Chrisippe şi vechilor stoici: „nu învesti cu însemnătate decît lucrurile ce depind de tine”, vine un moment cînd vîltoarea renumelui te face să nu-ţi mai aparţii cîtuşi de puţin. Pentru că mediul în care te-ai dezvoltat reclamă deopotrivă cu tine notorietatea pe drept cuvînt. Eşti fiul împrejurărilor tale, de aceea cinstirea ta înseamnă implicit elogiul oamenilor de lîngă tine; ei degustă din cupă satisfacţiilor tale, gîndind că fiecare dintre ei este astfel recompensat. De altfel, Spinoza afirmă că fericirea  reprezintă trecerea către un grad superior de perfecţiune umană, şi anume afirmarea individului în grup.

(Pauză de frumuseţe)

Ca să faci ştiinţă trebuie să crezi în ea, să-i înţelegi comandamentele, să cauţi ca în permanenţă să transformi postul tău într-o fortăreaţă dintr-un front de luptă. Or, pentru aceasta trebuie să existe şi să fie menţinut „spiritul ştiinţific”, acel climat în care fiecare să poate deţine un loc potrivit experienţei, capacităţilor, cutezanţei şi realizărilor sale. Pentru a se ajunge la un asemenea rezultat este necesar să deţii o concepţie ştiinţifică unitară, să crezi în menirea ştiinţei ca o cale de organizere a oamenilor în conflictul permanent cu natura. Astfel gîndită ştiinţa, cad de la sine orice fel de graniţe ori subiectivităţi.

În urmă cu cîţiva ani, un mare scriitor, Albert Camus, a fost onorat, de asemenea, cu o înaltă distincţie. Era un artist sensibil, un om generos, a cărui viaţă a fost în întregime dedicată libertăţii şi adevărului. În acel moment a rostit în adîncul fiinţei sale cîteva cuvinte, pe care rîndul meu le repet ca pe o profesiune de credinţă: „Nu-mi rămâne decît să vă mulţumesc din inimă şi să reiau în public, ca o dovadă a recunoştinţei mele, aceeaşi veche promisiune de fidelitate pe care fiecare artist adevărat şi-o face sieşi în tăcere în fiecare zi: a merita ca oamenii să creadă în tine.”

-Trebuie ca omul să caute celebritatea?

-Nu!

-Atunci?

-Trebuie să se realizeze astfel încît ea să-l caute singură…Nu există nici un lucru pe Terra care să nu-şi fi găsit împlinirea pe bază de necesitate. Pentru a-ţi surîde soarta, trebuie să reprezinţi tu  o valoare, alături de alte valori, asupra căreia să zăbovească chiar şi o singură secundă şansa.

(Pauză de frumuseţe)

extras din cartea Există un secret al celebrităţii?Carol Roman

Laureati-ai-premiului-Nobel-raspund-la-intrebarea--Exista-un-secret-al-celebritatii--d10c20

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: