Spune DA produselor româneşti!

12 mart.

E sâmbătă şi parcă vremea de afară invită la a căuta amintiri de mult uitate. Cele care te inundă cu multă bucurie, atunci când revin în prezent. Acesta este şi cazul produselor tradiţionale româneşti. Ele vor face subiectul articolului de astăzi, deoarece  sunt un susţinător al tuturor celor ce iubesc originalitatea românească.

Despre mine, pot să-ţi spun că mă apropii de cultura şi tradiţia  ţării noastre prin ideea că , de câte ori am ocazia, cumpăr câte un produs lucrat de meşteri populari. Încurajez munca depusă, cu mare drag, de artiştii diverşi ai locului, concretizată prin obiecte construite manual.

Fie că mă refer la o ie, la un semn de carte cu motive populare, sau chiar la un tablou sculptat , toate le apreciez şi le adaug arsenalului meu . Mă transform, astfel, într-un mic colecţionar şi, totul, cu scopul de a menţine vie frumuseţea specificului românesc.

Şi , dacă te gândeşti, ce am achiziţionat în ultima  vreme, în materie de suveniruri, spun doar atât: colecţii Art&Craft.

M-au fermecat prin simplul fapt că imprimă tradiţia, folclorul la nivel de detaliu. De exemplu, iată această farfurie din ceramică de Horezu:

 

Sau la această cană mare din ceramică care arată România:

Şi, desigur, această ie care măsoară mult din perfecţiunea portului popular românesc.

Inspirată de creaţiilor lor, mă pun în ipostază de meşter priceput. Adică , vin cu o sugestie la ce mi-aş dori să văd pe pagina celor de la Art&Craft.

  1. O plăcuţă din lemn cu textul Iaşi , la fel ca la Cluj-Napoca , de exemplu,

  2. Rame sculptate cu motive tradiţionale româneşti,
  3. Opera de artă a  marelui Brâncuşi, realizată în miniatură,
  4. Mănăstirile din Bucovina construite din lemn şi pictate asemeni originalelor, doar că în formă mică,
  5. Şi, nu în ultimul rând, Palatul Culturii din Iaşi, într-un glob de birou.

 În final, te invit şi pe tine, Cititorule să spui DA produselor româneşti. Cumpără, susţine, educă tradiţionalul din România. Şi, dă formă de continuitate acţiunii, printr-un cadou din gama folclorului, transmis unei pesoane dragi.

Şi, spune-mi, tu ce suvenir ai cumpărat în ultima perioadă ?

 

*** Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016 ***

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Un răspuns to “Spune DA produselor româneşti!”

Trackbacks/Pingbacks

  1. SuperBlog | Proba 2. Suveniruri cu suflet - 15/03/2016

    […] Spune DA produselor româneşti! […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: