Taxi… cu aplicaţia GTI TAXI

21 mart.

Tema articolului de astăzi este cu şi despre taxi. Da, acel serviciu care vine în sprijinul tău când eşti în întârziere. Sau, atunci când, vrei să ai parte de confort în drum spre muncă sau alte activităţi care te preocupă.

În ceea ce mă priveşte, pot să-ţi spun că sunt un utilizator frecvent al acestui tip de serviciu. Este o experienţă  comodă, interesantă  şi ajută, foarte mult, în situaţii cu limită de timp.

De aceea, sunt în măsură să-ţi spun idei ce implică taxiul. Una dintre ele se referă la modernizare, un aspect foarte comun zilelor noastre.

Noutatea, pentru acest serviciu, este aplicaţia GTI TAXI. Se înscrie în categoria aplicaţiilor mobile gratuite şi este dedicată României.

La ce se referă ?

Este o modalitate prin care se aduc împreună şoferii de taxi şi clienţii acestora. Asemeni unei baze de date comune.

Care este scopul ?

În primul rând, cu o astfel de aplicaţie poţi găsi, mai uşor, taxiuri disponibile, indiferent de compania de care aparţin.

În al doilea rând, la final de cursă, atât clientul, cât şi şoferul de taxi pot da calificative reciproc. Aceste date se înregistrează şi devin publice, astfel încât devin ghid de alegere. Adică, dacă un şofer primeşte calificative excelente, probabilitatea ca să fie ales pentru o cursă este foarte mare.

Ce trebuie să faci pentru a beneficia  de aplicaţia gratuită GTI TAXI ?

Aplicatia GTI TAXI se poate descărca gratuit din App Store (iOS) sau Google Play (Android), în funcție de tipul telefonului pe care îl folosești.

Eu o folosesc şi o recomand cu încredere.Aplicatia GTI TAXI, o experienta la un alt nivel (2)

Tu ce părere ai de această iniţiativă pentru România ?

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: