Cum să acorzi primul ajutor în situaţie de urgenţă?

14 Iul

Bună 🙂

Astăzi, cu pricepere, vreau să-ţi transmit câteva idei utile pe care le poţi aplica pentru o situaţie de urgenţă, tu, Cetăţeanul.

Încep prin a spune că,  aceste informaţii le-am primit, la rândul meu, asistând la un curs de prim ajutor, oferit de domnul Tiberiu Pintilie la Iaşi.

Să pornim în călătoria cunoaşterii, aşadar!

Să spunem că, tocmai s-a produs un accident rutier, soldat cu victime şi se întâmplă ca tu să fii prin preajmă. Vrei să ajuţi, dar nu ştii prea bine cum să procedezi în astfel de cazuri. Te rog, priveşte această schemă, care reflectă o modalitate de acţiune, luând în calcul atât situaţia, cât şi victima existentă.

Primajutor-echilibru

Acronimul ACCES CORPP reprezintă  câteva dintre cele mai importante activităţi prin care tu poţi interveni pentru ajutor.

ACCES se aplică exclusiv situaţiei de urgenţă. Mai exact, este o formă de analiză a ceea ce trebuie  să faci tu.

Cum se citeşte?

Te decizi dacă Acţionezi sau Nu. Dacă răspunsul este Da, încerci să Comunici cu cei din jur, alte persoane, dacă mai sunt. Împreună Colaboraţi şi Evaluaţi situaţia existentă. Urmând ca, pasul final să fie observarea detaliilor de siguranţă: proprie, a celorlalţi şi a victimei. Dacă răspunsul este Nu, suni la 112.

Partea a doua a schemei şi, implicit, a acronimului se referă la victimă: CORPP.

Cum se citeşte?

Verifici dacă persoana  este Conştientă. Mai apoi, elimini corpi străini, dacă necesită, la nivel Oral. Continui prin a cerceta Respiraţia, Puls şi Palpare.

Fiecare dintre aceste idei le poţi aplica, în această ordine, atunci când se întâmplă să fii în preajma unei situaţii de urgenţă şi să doreşti să ajuţi.

Te poţi documenta mai mult pe acest subiect,  spre exemplu, prin  lecţiile de prim ajutor oferite, în format video, de PROTV.

Sper că ţi-am fost de ajutor şi închei prin a te invita să urmăreşti un video de la ISU Dobrogea pe aceeaşi temă.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: