Cristi Minculescu & Valter & Boro – Amintiri

16 mart.

Mamă, îmi spuneai, spuneai să n-ascult, 

Oamenii răi și vorbele-n vânt,

Să nu mă las niciodată înfrânt, 

Că sufletul și inima nu, nu se vând, 

Da, tată, te-aud și acum, 

Să stau o viață drept, să fiu un om bun, 

Că timpul trece și în urmă rămân, 

Doar lacrimi și fum.

***

Amintiri, n-am să le uit niciodată, 

Cât inima mea o să bată, 

Le-aș mai trăi de o mie de ori.

***

Amintiri, hey, mamă, uite-mă, tată, 

Vreau să trăiesc înc-o dată, 

Toți anii să-i aduc înapoi.

***

Sunt amintiri pierdute pe drum, 

Ascunse toate într-un balon de săpun, 

Aș vrea să-i am aici și să nu-i mai las, 

Să-ntorc toți anii ăștia ca pe un ceas, 

Și câteodată așa mi-e de dor, 

Să mă strângă iar în brațele lor, 

Doamne, fă cumva și ia-mi tot ce vrei, 

Pentru o secundă tu adu-mi-i pe ei. 

***


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

 

2 răspunsuri to “Cristi Minculescu & Valter & Boro – Amintiri”

  1. Bia 06/04/2020 la 2:06 pm #

    Avem nevoie de amintiri, mai ales acum ca traim cu ele mai mult ca niciodata.Dar vom trece si peste asta si vom iesi invingatori la finalul cursei/
    Sanatate

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: