Există o diferență între cărțile pentru copii și literatura pentru copii. Aceasta din urmă formează gusturi estetice și contribuie la construirea, în timp, a unui standard literar intern.
Există cărți pentru copii de tip funcțional, care sunt scrise strict ca instrument didactic, dar și cărți care cultivă în repertoriul lingvistic și sufletesc al copiilor o incantație a cuvintelor, o curgere a ideilor care, în timp, devin gusturi rafinate și competențe literare.
Deci, educarea apetitului pentru literatura de calitate ar putea începe cu copiii. Când cumpărăm o carte pentru copii, suntem atenți dacă există acolo valoare artistică sau doar valoare funcțional-pragmatică. Ambele sunt necesare, dar diferența e de registru cultural.
De aceea, un text literar pentru copii ar trebui:
– să evite cu orice preț clișeele lingvistice, pe care, de regulă, și învățătoarea clasei a II-a le-ar semnala în compunerile elevilor: ”nori pufoși”, ”aventură de neuitat”, ”pătură de catifea”, ”dar frumos”, ”năsuc cârn”, „soare strălucitor”, „adiere de vânt” etc;
– să evite tonul moralist și predarea directă, normativă și discursivă a ”învățămintelor”. Psihologia spune că sugestia, stilul discret, insinuant, umorul, aluzia, eufemismul, metafora sunt mult mai capabile să educe decât o pot face afirmațiile sfătoase; Morala trebuie să fie deductibilă, intuibilă, aproape niciodată explicită;
– să se construiască pe teme arhetipale care includ și momente de tensiune și teamă, gestionabile în interiorul unei lumi sigure și cu deznodământ optimist. În ultima vreme, textele pentru copii evită orice urmă de frică, furie, spaimă și înfruntare cu umbra. Ceea ce nu e sănătos, pentru că unde altundeva copiii își pot digera fricile ancestrale decât în interiorul unui text bine scris?
– să evite diminutivele excesive și pufoșeniile pentru că ele sunt, mai degrabă, percepția adultului asupra a ceea ce ar trebui să fie, bucolic și nerealist, lumea copiilor; literatura pentru copii poate fi trăsnită, năbădăioasă, contrariantă, neașteptată, tulburătoare;
– să se organizeze într-un text foarte bine structurat, cu linie precisă, echilibru, paralelism, simetrie, repetiție, gradație, punct culminant bine definit – mai ales în cărțile pentru copiii sub 7 ani;
– să aibă exprimări familiare, cuvinte simple, în interiorul cărora să existe nuclee bine intenționate de cuvinte noi și numai bune de învățat și cu sensuri deductibile din context; să existe figuri de stil proaspete;
– să poată fi dramatizată, jucată, interpretată;
– să stârnească hazul, să educe prin umor;
– să se adreseze doar copilului, pentru că de multe ori textele par a fi scrise astăzi pentru așteptările și nostalgiile părinților;
Gusturile pentru muzica bună, pentru literatura de calitate, pentru artă în general, germinează devreme în copii. În funcție de modelele pe care le întâlnesc. Obsedați astăzi, ca părinți, de nevoia de a educa rapid și eficient, putem, foarte ușor, să cădem în capcana unui text prost scris, dar care promite de îndată o rezolvare. Reparațiile și revelațiile de durată se construiesc încet, subtil, cu multe texte în care valorile umane și comportamentele dezirabile se integrează treptat, concentric și mai ales, în registru și cu emoții estetice.
*
Din nevoia de a le da copiilor mult și dens, uităm că adevărata forță inspirațională și educativă vine subtil, cu râs, cu loc pentru gânduri și deducții proprii. Nu vine cu scriitură normativă, cu povețe și decizii în locul copiilor.
Ne lipsesc în piață cărțile de tip „picture-book”; cărțile cu text puțin, precis, periat și lustruit ca pe o bijuterie.
Uite o carte care aparent nu-i învață pe copii nimic, care nu are nicio morală dată direct, nicio intenție pedagogică declarată. Am citit-o de vreo 50 de ori cred, cu grupuri de copii între 2 și 7 ani. Toți stau nemișcați, încântați, paralizați. Toți rămân cu satisfacție și dorința de a o reciti.
De ce?
– cartea atinge o coardă arhetipală: lucrul interzis. Pentru copii, lipsa de libertate sau numeroasele interdicții din viața lor sunt adevăruri curente, apăsătoare;
– cartea bate în tema „șefiei nesuferite”, lucru iar greu de înghițit și de la prieteni, și de la părinți.
– cartea are imagini care exprimă acțiune și care vorbesc de la sine. Personajele au expresii pe chip care spun o poveste în sine;
– textul e discret și lasă copiilor încrederea că ei singuri pot deduce o morală. Nu li se bagă pe gât nicio idee de adult grăbit să își educe copilul cu bucăți de înțelepciune predigerată;
– cartea are elemente de surpriză. Paginile sunt exact calculate ca să îti dorești întoarcerea lor.
– textul are multe construcții repetitive, paralelisme, simetrii sintactice și semantice;
– cartea se poate dramatiza;
Ce îi învață ea pe copii? În primul rând să stea în atenție. E amalgamul acela perfect echilibrat de idee, imagine, text și picătura aceea de subconștient de care avem toți nevoie.
Pentru un adult grăbit să educe, cartea asta e ridicolă. Pare simplă și seacă. Pentru mintea copilului, cartea asta e o „pastilă” de două ori mai eficientă decât orice exces de emoție înscenată didacticist sau povață bine explicitată.
Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.
Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !
Zâmbetul Soarelui 
Lasă un răspuns