Jacques Salomé – Recunoscător față de viață

14 sept.

Atunci când, dimineața, încă pe jumătate adormit, îmi astup urechile, supărat pe ceasul deșteptător, care sună când ți-e lumea mai dragă…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: eu pot auzi. În jurul meu sunt mulți oameni care nu aud.

***

Când mijesc ochii, deranjat de lumina răsăritului de soare…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: eu văd. Sunt pe lume atâția oameni care nu văd.

***

Când, neîndemânatic, alunec pe podeaua dușului și încep să bombăn că aș fi putut s-o pățesc dacă…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: eu am puterea să mă ridic, să mă țin pe picioare, să îmi termin spălatul. Mulți alți oameni nu au apă sau sunt țintuiți la pat.

***

Când, ajuns în bucătărie, descopăr că nu mai e ceai, că filtrul de cafea s-a defectat, laptele s-a stricat, iar copiii n-au mai lăsat niciun strop de miere în borcan…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: eu nu sunt nevoit să rabd de foame, copiii sunt sănătoși, o nouă zi mă așteaptă. Nenumărați oameni nu au ce mânca, sunt despărțiți de copiii lor ori au rămas singuri pe lume.

***

Când îmi deschid calculatorul și constat că zeci de mesaje își așteaptă răspunsul sau că teancul de scrisori e atât de mare încât împiedică lumina să intre pe fereastră…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: eu am încă atât de multe lucruri de făcut. Oameni de pe tot mapamondul așteaptă ceva de la mine. Există o sumedenie de persoane care nu au de lucru, iar pe altele le încearcă sentimentul că nu contează pentru nimeni.

***

Când bodogănesc împotriva zgomotului făcut de mașini, de avioane, împotriva mirosurilor de tot felul, împotriva urâțeniei panourilor publicitare care îmi invadează o parte a câmpului vizual atunci când sunt prins în ambuteiaje, în drum spre oraș…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: încă mai există păsări, mai pot vedea albine și fluturi, din bucătărie pot simți mirosul salviei pe care am plantat-o în toamnă, albastrul cerului încă mă emoționează și undeva, nu departe, un copil râde.

***

Când, lasând frâu liber simțului critic, încep să mă plâng că lumea a ajuns de nesuportat și că ar fi timpul să ne oprim din acest iureș nebun, pentru a ne pune unele întrebări…

trebuie să fiu recunoscător față de viață: fiindcă o am, fiindcă o trăiesc și fiindcă a o trăi e palpitant; să fiu plin de gratitudine pentru generozitatea clipei prezente și pentru necuprinsul celor care vor veni.

***

Când merg la culcare seara, doborât de oboseala provocată nu de tot ce am de făcut, ci de tot ce ar fi trebuit să fac…

trebuie să fiu recunoscător față de viața mea: ești întotdeauna cu mine, credincioasă, mă însoțești mereu, cu desăvârșită conștiinciozitate. Tu mă locuiești clipă de clipă și știu că o veghezi asupra mea până în zori.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: