Archive | Un gând, o vorbă bună RSS feed for this section

Croitorul

18 Iun

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură

El o coase şi-o ,,descoase” despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:– ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!”

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă :
,, Scuză-mă, dar nu rezist… Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,, capu”-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume…!
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!”

Fiecare-,,mpunsătură” care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată…în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
–,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!”

……………………………………………

Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință… este creierul uman!

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!

Croitorul

Sursa: Liliana Smerea Vacaru, 9 mai 2017


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Cafea cu sare

11 Iun

(în lectura plăcută a actriţei Gabriela Bobeş)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Războiul cuvintelor

9 Apr

Într-o zi, un rege i-a trimis un mesaj celui care conducea regatul învecinat. Mesajul suna în felul următor: “Trimite-mi un diamant albastru mare cât un ou de porumbel sau …”

Regele care a primit mesajul i-a scris înapoi vecinului său:

“Nu avem un astfel de diamant şi dacă am avea..”

Primul rege şi-a ieşit din fire când a văzut mesajul şi a declarat imediat război vecinului său. Războiul s-a dus câteva luni de zile, până când, un al treilea rege a aranjat o întâlnire între cei doi regi care se războiau.

Când s-au întâlnit, regele care a primit mesajul îl întreabă pe celălalt: “Ce-ai vrut să spui când mi-ai scris ‘Trimite-mi un diamant albastru mare cât un ou de porumbel sau…’?”

Acesta i-a răspuns: “Am vrut să spun trimite-mi un diamant albastru mare cât un ou de porumbel sau… un alt diamant. Îmi plac diamantele! Dar tu ce ai vrut să spui când mi-ai răspuns ‘Nu avem un asemenea diamant şi dacă am avea…’?”

“E simplu să înţelegi ce am vrut să spun”, a răspuns regele. “Am vrut să spun că dacă am aveam un asemenea diamant am fi foarte încântaţi să ţi-l trimitem.”

După această conversaţie, cei doi regi au hotărât ca pe viitor să comunice mult mai clar şi au făcut pace.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


De ce ţipă oamenii unii la alţii ?

2 Apr

Într-o zi, un înţelept din India puse următoarea întrebare discipolilor săi:
-De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
-Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? înrebă din nou înţeleptul
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
-Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.
Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor, suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.
În final, înţeleptul concluzionă, zicând:
-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.

Mahatma Gandhi

De ce ţipă oamenii unii la alţii ?


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Războiul spiritelor

26 Mar

Într-o noapte, doi tineri din Egulac s-au dus la râu ca să vâneze foci. Au auzit strigăte de război şi s-au gândit: „Poate că este un trib pornit la război”. Au scăpat fugind pe mal şi ascunzându-se în spatele unui buştean. Au auzit zgomotul vâslelor şi au văzut o canoe venind către ei. În canoe erau cinci oameni, care le-au zis: „Vrem să vă luam cu noi. Ne ducem în susul râului ca să ne războim cu oamenii de-acolo.” Unul dintre tineri a spus: „Eu n-am nicio săgeată”. „Săgeţi sunt în canoe”, i-au răspuns ei. „Eu nu vin cu voi. Aş putea fi ucis. Rudele mele nu ştiu unde am plecat. Dar tu”, a zis el, întorcându-se către celălalt, „te poţi duce cu ei.” Aşadar unul dintre tineri a plecat, iar celălalt s-a întors acasă. Iar războinicii au vâslit în susul râului Kalama până la un orăşel de pe malul celălalt al acestuia. Oamenii de-acolo au venit la malul apei şi au început să se lupte şi mulţi au fost ucişi. Însă, deodată, tânărul l-a auzit pe unul dintre războinici spunând: „Repede, hai să mergem acasă, că indianul a fost rănit.” Atunci, el s-a gândit: „Oh, sunt spirite”. Nu se simţea rău, însă ei spuseseră că fusese lovit. Apoi canoele s-au întors, iar tânărul s-a dus acasă. Şi le-a spus tuturor: „Iată, am însoţit spiritele şi ne-am dus să luptăm. Ele eu zis că am fost rănit şi eu nu m-am simţit deloc rău”. Le-a povestit totul, apoi a tăcut. Când soarele  s-a ridicat, el a căzut. Ceva negru i-a ieşit pe gură. Faţa i s-a schimonosit. Oamenii au sărit în picioare şi au plâns. Era mort.

(extras din cartea În 15 minute psiholog – idei care să îţi salveze viaţa, scrisă de Anne Rooney)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-