Arhiva | Un gând, o vorbă bună RSS feed for this section

Iată un scurt dialog între Leonardo Boff, un teolog brazilian și Dalai Lama.

3 iun.

Leonardo este unul dintre renovatorii Teologiei Libertății.
Într-o discuție despre religie și libertate avută cu Dalai Lama, puțin provocator, i-am pus o întrebare, care mi se părea foarte importantă:
– Sfinția Voastră, care religie considerați că este cea mai bună?
Credeam că va răspunde: Budismul tibetan sau Religiile orientale cu mult mai vechi decât creștinismul.
Dalai Lama s-a oprit, mi-a surâs și, privindu-mă drept în ochi… M-a surprins, căci se simțea provocarea din întrebarea mea.
Mi-a răspuns:
-Cea mai bună religie este cea care te apropie de Dumnezeu. Este cea care face din tine, o persoană mai bună.
Puțin surprins de răspunsul său plin de înțelepciune, l-am întrebat din nou:
– Ce ne face sa fim mai buni?
El a răspuns:
– Tot ceea ce nu ne lasă indiferenți la suferința aproapelui
și ne face sa fim mai sensibili,
mai detașați,
mai amabili,
mai umani,
mai responsabili,
mai corecți și cinstiți.
Religia care-ți oferă și-ți recomandă toate acestea, este cea mai bună religie.
Câteva momente am rămas gânditor.
Eram uimit, încântat și mai sunt și astazi, meditând la răspunsul său irefutabil și plin de înțelepciune:
– Prietene, nu mă interesează de ce religie ești și dacă ești credincios sau nu…
Pentru mine, este important felul cum te porți cu ceilalți, cu ai tăi, colegii de serviciu, prietenii tăi și în general cu toată lumea.
Amintește-ți că universul este influențat de acțiunile și de gândurile noastre.
Legea acțiunii și reacțiunii nu se referă numai la fizică. Ea se aplică și la relațiile umane.
Dacă faci bine în jurul tău, ți se va răspunde cu aceeași monedă. Dacă te porți incorect, cu răutate, se va întoarce împotriva ta.
Ceea ce ne spuneau bunicii este adevărat. Vei primi întotdeauna ceea ce le dorești celorlalți. A fi fericit nu este mâna destinului, este mai degrabă consecința opțiunilor tale de a te comporta față de cei din jur.
La urmă a mai adăugat:
– Ia seama la gândurile tale, căci ele vor deveni Cuvinte.
Ia seama la cuvintele tale, căci ele vor deveni Acțiuni.
Ia seama la acțiunile tale, căci ele vor deveni Obiceiuri.
Ia seama la obiceiurile tale, căci ele îți vor modela Caracterul.
Ia seama la caracterul tău, căci el îți va condiționa Destinul,
Iar destinul va fi Viața ta…
…și…
Nu există religie mai mare ca Adevărul.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Reclame

Fiecare zi trăită e o zi deosebită!

6 mai

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:

Acesta – a spus – nu este un simplu pachet, e lenjerie.

A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.

Ea a cumpărat această lenjerie, prima dată, când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.

S-a apropiat de pat şi a aşezat lenjeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine, îmi spuse:

– Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.

Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.

Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la serviciu. Am înţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.

Nu mai păstrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai păstrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.

Frazele „Într-o bună zi…” şi „Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.

Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu, dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.

Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra, dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi supărat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez Într-una din zilele astea…. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu Într-una din zilele astea…. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum, încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre. Şi, în fiecare zi, îmi spun că este o zi deosebită, fiecare oră, fiecare minut este deosebit.

 

Sursa: 1


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Povești cu tâlc… pe care NU le știai (ÎNCĂ)

18 mart. oglinda

Șoimii

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, iar despre celălalt i s-a spus că refuză să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.
După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și a doua zi, când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.
– Cum ai făcut? și-a întrebat el supusul.
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.

Morala: Uneori trebuie să ni se taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

Casa cu o mie de oglinzi

Cu mult timp în urmă, într-un orășel din Dacialand, exista o casă cunoscută sub numele de „Casa cu o mie de oglinzi” . Într-o zi, un cățeluș mititel, vesel din fire, aflând de această casă, s-a hotărât să o viziteze. Bucuros că a ajuns la destinație, sărind fericit pe scări, a intrat în casă. S-a uitat pe hol, dând din coadă, cu urechiușele ciulite de emoție, când ce să vezi! Surpriză! S-a trezit că, era privit de alți o mie de cățeluși fericiți și prietenoși care dădeau din coadă ca și el. A zâmbit și a primit înapoi o mie de zâmbete, la fel de calde și prietenoase. Era normal, doar era casa celor o mie de oglinzi. Când a plecat, s-a gândit: „Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l vizitez și altădată!”

În același orășel, alt câine, care nu era la fel de fericit și prietenos ca primul, s-a hotărât și el să viziteze casa. A urcat cu teamă scările, apoi cu coada între picioare și cu capul plecat a intrat în casă. Când a văzut o mie de câini neprietenoși uitându-se la el, s-a speriat de i s-a zbârlit părul pe spate, mârâind și arătându-și colții. Când ceilalți o mie de câini din oglinzi și-au arătat și ei colții, a fugit speriat. Odată ieșit afară, s-a gândit: „E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată!”

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi. Lumea este ca o oglindă. Dacă vei arăta lumii o față acră, lumea îți va arăta, la fel, o față acră. Dacă vei zâmbi, lumea îți va zâmbi și ea. Mai mult, dacă vei arăta lumii întotdeauna caracterul tău frumos, lumea și viața îți vor arăta partea frumoasă.

Sursa: 1


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Două Povești de Viață

4 mart.

Extras din cartea DUPĂ DUMNEAVOASTRĂ Pot triumfa oamenii modești? scrisă de Roger FRITZ și, care, începe cu următorul citat: „Trăsătura cea mai puțin evidentă a unui lider este modestia.

Capitolul 2 – Loialitatea funcționează în ambele sensuri – Nu rezistă în mod deschis comportamentului egocentric al celorlalți

tenis

Sursa foto: Internet

Althea Gibson nu a renunțat niciodată la tenis. Născută în Silver, în 1927, atunci când prejudecățile aproape că împiedicau un jucător de culoare să intre în competiție, ea a câștigat totuși 11 titluri de Grand Slam. Gibson a depășit toate barierele devenind primul jucător de culoare care a câștigat atât turneul de la Wimbledon, cât și U.S. Open. Inclusă în Holul Faimei de Tenis Internațional, ea merită apreciere pentru că a deschis ușile pentru minorități.

 Sprijinită financiar de doi medici, s-a mutat în casa doctorului Hubert Eaton în Carolina de Nord, la vârsta de 19 ani, pentru a juca tenis și a-și termina liceul. Înainte și după școală și în weekend, Gibson a lucrat cu Eaton pentru îmbunătățirea jocului de tenis. Verile și le petrecea în Virginia, luând lecții de la doctorul Robert Johnson. Acolo avea acces la o mașină automată de mingi, care a ajutat-o să își perfecționeze loviturile. Pe măsură ce își dezvolta îndemânarea, avea tot mai multe probleme în a-și tempera comportamentul impulsiv atunci când pierdea. Abia după ce și-a conștientizat această slăbiciune, a început să câștige în mod constant.

 A analizat diferite tipuri de comportament pe teren, și-a impus o anumită etichetă și a încercat să nu-și mai exprime frustrarea. A continuat, de asemenea, să se lupte cu singurul obstacol, cel pe care nu putea să îl schimbe și îi stătea în cale: culoarea pielii

 După ce a absolvit în 1953, a început să antreneze jucători de tenis la Universitatea Lincoln din Missouri, ceea ce a ajutat-o să rămână în top. A devenit prima persoană de culoare care a câștigat turneul French Open din 1956, iar anul următor U.S. Open, la Forrest Hill. La vârsta nu prea fragedă de 30 de ani, a câștigat Wimbledon-ul, după care și-a apărat ambele titluri, în 1958. Supranumită Atleta Anului în 1956 și 1958, Althea Gibson a deschis noi drumuri nu numai în tenis.

Capitolul 3 – Latura pozitivă a înfrângerii – Construiesc „poduri”

IBM

Sursa foto: Internet

Thomas Watson a pus întotdeauna angajații pe primul plan. Integritatea sa era impecabilă. El nu credea în separarea problemelor de caracter de cele legate de serviciu sau de viața personală. Odată, când un director regional de vânzări a avut un accident de mașină în care i-a murit copilul, Watson a avut grijă să fie întotdeauna cineva cu el la spital care să îl ajute în acele momente de criză, evident, compania achitând toate facturile de spitalizare.

Watson s-a aflat în vârful dezvoltării tehnologiei internaționale, ceea se s-a numit mai târziu IBM. A trăit pentru a vedea a doua jumătate a secolului al XX-lea, supranumită era „informației.” Pe lângă acestea, a înțeles semnificația culturii corporațiilor și s-a concentrat asupra ei, considerând-o un bun strategic. Chiar și în timpul Marii Depresii, Watson a refuzat să concedieze oameni, majorând, în schimb, bugetul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare.

 IBM nu numai că a supraviețuit, dar a prosperat după trecerea din 1935 a Acțiunii Securității Sociale, care avea pretenția unei mai bune depistări a statelor de plată. În timp ce alte companii își tot diminuau personalul, IBM le oferea aparatura necesară pentru a-i înlocui. Până la vremea pensionării lui Watson, compania livrase deja aparate fabricate în peste 80 de țări din întreaga lume.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Eșec? Nu! Doar o amânare temporară

11 feb.

Să vezi lucruri în sămânță, asta înseamnă geniu. (Lao-Tzu)

  Dacă mi-ai face o vizită în biroul meu din California, ai găsi aici într-unul din colțurile încăperii un dozator frumos de băuturi răcoritoare decorată cu faianță spaniolă și cu mahon, înconjurată de nouă scăunele acoperite cu piele (din cele care erau folosite cândva în farmacii). Ți se pare neobișnuit? Ei bine, dacă aceste scăunele ar putea vorbi, ți-ar povesti de o zi în care aproape că mi-am pierdut speranțele și am renunțat la luptă.

  Povestea a avut loc în perioada de recesiune de după al Doilea Război Mondial, când șomajul era foarte ridicat. Cowboy Bob, soțul meu, a cumpărat o mică curățătorie chimică cu bani împrumutați. Aveam doi copii mici, o casă ieftină, o mașină și foarte multe rate de plătit. La un moment dat am rămas fără niciun ban. Nu ne mai puteam plăti ratele ipotecare și facturile.

  Eram convinsă că nu am niciun fel  de talent, căci nu aveam o educație superioară și nici o calificare. De altfel, nici nu mă gândeam vreodată  prea mult la mine. Mi-am adus totuși aminte de cineva din trecutul meu care a crezut întotdeauna în mine: profesoara mea de engleză de la liceul Alhambra, care mi-a recomandat să urmez o profesiune în jurnalism și m-a numit editor responsabil cu publicitatea la ziarul liceului. De aceea, m-am gândit: „Dacă aș putea obține o rubrică publicitară intitulată <<Colțul cumpărătorului>> la ziarul local, poate ne-am putea plăti ratele”.

  Nu mai aveam mașină, și nu îmi puteam permite să angajez o bonă pentru copii. De aceea, i-am luat pe aceștia într-un cărucior vechi. Una din roțile acestuia avea tendința  să iasă din axul ei, dar o împingeam înapoi cu piciorul. Eram ferm hotărâtă să nu îmi las copiii fără casă, așa cum mi s-a întâmplat de atâtea ori mie când eram mică.

  Când am ajuns la redacția ziarului, mi s-a spus că nu existau niciun fel de locuri de muncă libere. Era recesiune! Am întrebat atunci dacă pot cumpăra spațiu publicitar la preț de angro și să îl vând la preț cu amănuntul  sub forma unei „Rubrici a cumpărătorului”. Liderii ziarului au acceptat, dar mai târziu am aflat că nu mi-au dat mai mult de o săptămână înainte de a renunța, căci trebuia să vin tot timpul la redacție cu căruciorul aproape dezmembrat mergând pe drumuri neasfaltate. S-au înșelat însă.

  Ideea cu Rubrica cumpărătorului a funcționat. Am obținut suficienți bani pentru a-mi plăti rata la casă și pentru a-mi cumpăra o mașină veche pe care mi-a găsit-o Cowboy Bob. Am angajat, de asemenea, o fată care să stea cu copiii în fiecare zi între orele 3:00 și 5:00. Când se făcea ora 3:00, îmi luam mostrele și alergam la întâlnirile pe care mi le stabilisem.

  În acea după-amiază ploioasă toți clienții potențiali la care am fost m-au refuzat:

De ce? i-am întrebat.

Mi-au răspuns că au remarcat că Ruben Ahlman, președintele Camerei de Comerț și proprietarul Farmaciei Rexall nu își făcea reclamă prin mine. Ahlman era un om de afaceri foarte respectat și iubit în orășelul nostru, iar magazinul lui era extrem de popular. De aceea, toată lumea îi respecta lui Ahlman modul de a face afaceri.

Trebuie să fie ceva în neregulă cu spațiul tău publicitar, mi-au spus clienții potențiali.

Mi s-a oprit inima. Cele patru contracte de publicitate mi-ar fi permis să îmi plătesc următoarea rată la casă. M-am gândit atunci să încerc să mai vorbesc o dată cu domnul Ahlman. De vreme ce este atât de respectat, cu siguranță mă va asculta. Până atunci, ori de câte ori am încercat să obțin o audiență la el, m-a refuzat, sub pretext că era plecat din birou sau că nu era disponibil. Știam că dacă îl voi convinge pe Ahlman să își facă publicitate prin mine, toți ceilalți negustori din oraș îi vor urma exemplul.

  De această dată, când am intrat în farmacia Rexall, domnul Ahlman era la tejghea. Mi-am afișat cel mai seducător zâmbet al meu și i-am arătat rubrica mea din ziar, „Colțul cumpărătorului”, marcată cu verde. I-am spus:

Toată lumea vă respectă opinia, domnule Ahlman. Sunteți dispus să vă uitați peste creația mea timp de câteva secunde, pentru a le putea spune celorlalți negustori părerea dumneavoastră?

  Gura i s-a strâmbat. Fără niciun cuvânt, a dat din cap într-un gest negativ foarte sugestiv. Inima mi-a căzut la pământ, făcând atâta zgomot încât mi s-a părut că toată lumea a auzit-o.

  Subit, orice urmă de entuziasm m-a părăsit. M-am împleticit până la frumosul dozator de băuturi răcoritoare din fața tejghelei, simțind că nu mai am puterea să mă întorc acasă. Nu doream să stau acolo inertă, fără să cumpăr nimic, așa că mi-am scos ultima monedă și am comandat o băutură carbogazoasă de cireșe, întrebându-mă disperată ce să fac în continuare. Oare își vor pierde casa copilașii mei, așa cum mi s-a întâmplat mie de atâtea ori în copilărie? Oare a greșit atât de flagrant profesoara mea de engleză? Poate că talentul de care îmi vorbea era o simplă iluzie. Ochii mi s-au umplut de lacrimi.

Dozator

Sursa poza: Internet

  O voce blândă de dincolo de tejgheaua dozatorului mi-a spus:

Ce s-a întâmplat, draga mea?

M-am uitat și am văzut o femeie încântătoare, cu părul cărunt și ochii plini de compasiune. I-am relatat povestea vieții mele, încheind:

Dar domnul Ahlman, pe care toată lumea îl respectă atât de mult, nici nu vrea să se uite la munca mea.

Îngăduie-mi să mă uit puțin peste  „Rubrica cumpărătorului”, mi-a spus ea.

A luat ziarul din mâna mea și l-a citit cu atenție. Apoi s-a ridicat de pe scaunul ei, s-a uitat la patronul farmaciei și a tunat cu o voce răsunătoare:

Ruben Ahlman, vino aici!

Femeia era doamna Ahlman!

  Ea i-a spus lui Ruben să cumpere publicitate de la mine. S-a uitat apoi la mine și mi-a zâmbit larg. Mi-a cerut să îi spun numele celor patru negustori care m-au refuzat, apoi a pus imediat mâna pe telefon și i-a sunat pe toți. În final, m-a îmbrățișat și mi-a spus că cei patru mă așteaptă ca să îmi dea reclamele lor.

  Ruben și Vivian Ahlman au devenit prietenii noștri de familie și doi dintre cei mai siguri clienți ai afacerii mele. Cu această ocazie, am aflat că Ruben era de fapt un om la fel de încântător ca și soția lui, dar îi promisese acesteia să nu mai cumpere publicitate de la nimeni, căci era foarte încrezător în oameni, iar unii încercau să îl ducă de nas. De aceea, atunci când m-a refuzat pe mine, de fapt încerca să își țină cuvântul față de soția lui. Dacă m-aș fi interesat din timp, aș fi putut afla cu ușurință că cea cu care trebuia să vorbesc era doamna Ahlman, nu domnul Ahlman. Conversația „întâmplătoare” pe care am avut-o cu aceasta în fața dozatorului de băuturi răcoritoare a fost decisivă. De atunci, afacerea mea publicitară a prosperat, transformându-se în timp în patru clădiri de birouri în care lucrează 285 de angajați ce operează 4.000 de conturi de publicitate ale unor mari clienți.

  Mai târziu, când domnul Alhman și-a modernizat vechea farmacie și a scos dozatorul, dragul meu soț Bob l-a cumpărat și l-a instalat în biroul meu. De aceea, dacă m-ai vizita în biroul meu din California, te-aș invita să iei loc pe unul din scăunelele din fața lui, ți-aș turna o băutură de cireșe și ți-aș reaminti să nu renunți niciodată, căci ajutorul este întotdeauna mai aproape decât ți se pare.

  Ți-aș spune apoi că dacă nu reușești să comunici cu o persoană importantă pentru tine, cel mai bine ar fi să cauți informații suplimentare despre ea, sau să încerci o cale alternativă, respectiv să cauți o terță persoană care să poată vorbi în numele tău. În sfârșit, ți-aș cita următoarele cuvinte inspirate rostite cândva de Bill Marriott, proprietarul lanțului de hoteluri cu același nume:

Eșecul? Nu l-am cunoscut niciodată.

Nu m-am confruntat decât cu mici obstacole temporare.

Dottie Walters

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen)

 


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !