Arhiva | O povestioară RSS feed for this section

Film documentar: Părintele Teofil – Omul Bucuriei

4 iul.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Lecție de la un fiu

6 iun.

Pasiunea fiului meu Daniel pentru surfing a început la vârsta de 13 ani. În fiecare zi, înainte și după școală, el își punea costumul de surfing, își lua placa și înota în ocean, acceptând orice provocare din partea tovarășilor lui, din care unii mult mai mari decât el. Această pasiune a fost pusă la grea încercare într-o după-amiază fatidică.

– Fiul dumneavoastră a suferit un accident, i-a spus la telefon salvamarul soțului meu Mike.

– Grav?

– Da, grav. Când a ieșit la suprafața apei, a fost lovit la ochi de muchia plăcii. 

Mike l-a dus imediat pe Daniel la spitalul de urgență, care i-a trimis la un chirurg plastician. Acesta i-a pus 26 de copci între ochi și nas. 

În acest timp eu mă aflam în avion, întorcându-mă acasă de la un seminar pe care l-am ținut. După ce a ieșit cu Daniel din biroul medicului, Mike a condus mașina direct la aeroport. Cum m-a văzut, m-a salutat și mi-a spus că Dan așteaptă în mașină. 

– Daniel? l-am întrebat uimită, căci știam că valurile erau înalte în acea zi. 

– A suferit un accident, dar nu a pățit nimic grav. 

Și astfel s-a adeverit coșmarul de care mă temeam cel mai tare. Am alergat atât de repede la mașină că mi-am rupt tocul de la un pantof. Am deschis ușa mașinii, iar fiul meu cel mic a ieșit din ea cu brațele întinse și cu ochiul acoperit cu un plasture, strigând:

– O, mamă, mă bucur atât de mult că te-ai întors acasă!

Am început să plâng în brațele lui, spunându-i cât de rău îmi pare că nu am fost acasă atunci când a sunat salvamarul. 

– Este în regulă, mamă, mi-a spus el. Oricum nu știi să faci surfing. 

– Ce? l-am întrebat, neînțelegându-i logica. 

– O să fiu bine. Medicul mi-a spus că mă voi putea întoarce în apă în opt zile.

Nu era în toate mințile!? Mi-aș fi dorit să îi spun că nu mai are voie nici măcar să se apropie de apă până când va împlini 35 de ani, dar mi-am mușcat limba și m-am rugat să uite pentru totdeauna de surfing. 

În următoarele șapte zile Daniel a făcut presiuni asupra mea, implorându-mă să îl las din nou să facă surfing. Într-o zi, după ce i-am repetat pentru a suta oară că nu, m-a bătut la propriul meu joc. 

– Mamă, ne-ai învățat întotdeauna să nu renunțăm niciodată la ceea ce ne place să facem.

Mi-a oferit apoi o mită: un poem înrămat de Langston Hughes pe care l-a cumpărat pentru că mi-a amintit de tine:

Mama către fiul ei

Ei bine, fiule, îți spun un lucru,
Viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.
Am pășit pe cuie,
Și pe lame,
Și pe pământ gol,
Dar în tot acest timp
Am continuat să urc,
Să dau colț după colț,
Și uneori să merg prin întuneric,
Fără nicio lumină.
De aceea, băiete,
Nu-ți întoarce spatele treptelor dificile
Numai pentru că ți se pare greu să urci pe ele.
Și nu cădea –
Căci eu îmi continui drumul, dragul meu,
Și continui să urc,
Deși viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.

Am cedat.

În acea vreme Daniel era doar un băiat cu o pasiune pentru surfing. La ora actuală este un bărbat cu o responsabilitate. Se numără printre cei mai importanți 25 de surferi profesioniști ai lumii.

Fiul meu mi-a testat astfel unul din principiile importante pe care le predau audiențelor din diferite orașe îndepărtate: „Oamenii pasionați nu renunță niciodată la ceea ce le place să facă.”

Danielle Kennedy

* Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Acvila care nu voia să zboare (Când singura soluție e să sari)

28 feb.

Trăia odată un rege puternic căruia îi plăceau foarte mult păsările. De fapt, nu îi plăceau, îl fascinau de-a dreptul!

Palatul lui avea o grădină uriașă care adăpostea mii de păsări, unele în colivii de aur, iar altele, deja îmblânzite, care zburau libere. Unele aveau pene viu colorate, altele cântau minunat; unele erau mari cât un om, iar altele atât de mici că încăpeau în buzunarul prim-ministrului; unele aveau pene mătăsoase, altele vorbeau ca oamenii. 

Când nu era prins cu treburile împărăției, regelui îi plăcea să stea ore în șir în micul lui colț de rai. Toate păsările de acolo îi umpleau inima de fericire. 

Toate? Aproape toate…

Mai era o pasăre care nu știa nici să cânte, nici să vorbească. Penele îi erau aspre și de un pământiu trist. Stătea tăcută pe o creangă, fără să facă nimic. Era o acvilă. 

– Stăpâne, de ce ții această pasăre care nu face nimic? l-a intrebat pe rege într-o zi cel mai mic dintre paji. 

– Un sultan din Orient mi-a dăruit-o pe când era un puișor… Mi-a spus că nicio pasăre nu zboară mai sus ca ea. Dar a trecut mai bine de un an și ea nu se clintește de pe această creangă, nici ziua, nici noaptea. Nu înțeleg.

De când stătea în grădină, slujitorii îi dăduseră acvilei cea mai bună mâncare și o apăraseră de furtuni cu un baldachin. O îngrijea cel mai de seamă doctor. Pajii îi vorbeau cu blândețe, iar muzicanții din palat cântau anume pentru ea.

Dar nimic nu o făcea pe pasărea dăruită de sultan să-și ia zborul, așa că regele a chemat îmblânzitori pricepuți din toate colțurile lumii. 

Acvila e sănătoasă și fericită. Dar are nevoie de o acvilă mai bătrână de la care să învețe”, spuse primul îmblânzitor. Regele a dat poruncă să fie adusă în grădină cea mai bătrână acvilă din țară. De fiecare dată când aceasta își lua zborul de pe creangă, acvila cea tânără o privea liniștită. Într-o zi, acvila cea bătrână se plictisi să tot îi arate cum se face și dispăru în tării. 

Al doilea îmblânzitor spuse: O voi învăța eu să zboare”. Se urcă în copac și sări de pe creangă, legat cu niște frânghii. O dată, de două ori, de trei ori, și tot așa. Într-o zi, frânghiile s-au rupt și el a căzut la pământ, rupându-și mâinile și un picior. Acvila tot nu se clintise. 

Îmblânzitori din toate colțurile lumii s-au perindat unul după altul, atrași de răsplata făgăduită de rege. Dar niciunul nu izbutea s-o facă pe acvilă să zboare.

Regele își pierduse speranța și cheltuise o groază de bani. 

povești-acvila-1

Ilustrații de Raquel Diaz Reguera

– Va trebui să o ucid, îi spuse el într-o zi pajului celui mic. Celelalte păsări se vor lua după ea și vor lenevi!

Pajul, care îndrăgise pasărea, îl rugă pe rege să-l lase și pe el să-și încerce norocul cu acvila cea îndărătnică. Regele se învoi, încredințat că pajul nu va reuși. Însă prinsese drag de băiat, căci era harnic și inimos, și nu voia să îl dezamăgească.

La amiază, regele fu chemat în grădină. 

Nu îi veni să-și creadă ochilor! Acvila lui zbura în înaltul cerului, mai sus ca oricare altă pasăre. Plutea printre nori, iar aripile ei păreau să atingă soarele!

– Cum ai făcut? Ai reușit ce n-au putut atâția!

– A fost ușor, Maiestate! răspunse băiatul cu un zâmbet. Am tăiat creanga. 

Din acea zi, acvila zboară atât de sus încât, spun învățații, o văd și cei din jur și cei din alte împărății.

povești-acvila-2

Ilustrații de Raquel Diaz Reguera

(Extras din cartea Povești ca să te iubești mai mult scrisă de Alex Rovira și Francesc Miralles)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Poveste cu tâlc: lucrare de licență

24 ian.

Iepurașul își făcea lucrarea de licență. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă:
– Ce faci, iepurașule, despre ce scrii tu acolo?
– Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș…
– Hă, hă, hă… păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe? Poate invers…
– Cercetare științifică, vulpeo, dacă nu crezi, te aștept diseară la vizuină.

Dimineață, pădurea… uimită de mirare… În față vizuinei, pielea vulpii era întinsă la uscat.
Curios, lupul apare și el la iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce scrii tu acolo, iepurașule?
– Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licență. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.
– Hă, hă, hă… cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine?
– Asta e cercetare științifică serioasă, dacă nu crezi… ne vedem diseară la vizuină.

Dimineață, stupoare mare în toată pădurea… pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii.
Nemairezistând, ursul o apucă și el spre iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce mai scrii tu acolo, iepurașule?
– Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș…
– Hă, hă, hă, ho, ho, ho… ce tot spui, pricăjitule? … Cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
– Nu crezi?! Aceasta este o cercetare științifică, nu e o glumă, vino diseară la vizuină și ai să te convingi…

În dimineața următoare, toată pădurea era șocată…. pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii….
După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră speriate care încotro, iepurașul ieși râzând din vizuină, de gât cu leul… care îi spuse:
– Ai văzut, iepurașule? Ce îți spuneam eu? Nu tema contează, ci coordonatorul…

poveste-cu-tâlc-lucrare-de-licență-iepurașul


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Am auzit o anecdotă:

13 dec.

*

Am auzit despre un bărbat care a rămas burlac toată viața lui din cauză că era în căutarea femeii perfecte. Când a ajuns la vârsta de 70 de ani, cineva l-a întrebat: 

Ai călătorit atât de mult – de la New York la Kathmandu, de la Kathmandu la Roma, de la Roma la Londra – ai tot căutat. N-ai reușit să găsești femeia perfectă? Nici măcar una singură?

Bătrânul s-a întristat foarte tare.

Ba da, am găsit-o, a zis el. Într-o zi, cu multă vreme în urmă, am găsit femeia perfectă.

Celălalt a întrebat:

Și ce s-a întâmplat atunci? De ce nu te-ai căsătorit?

Cu tristețe, bătrânul a răspuns:

Ce puteam face? Era în căutarea bărbatului perfect.

 

*

În New York, câțiva bărbați ținuți sub papuc și-au dat mâna și au fondat un club în semn de protest – Mișcarea de Eliberare a Bărbatului sau ceva de genul ăsta! Și bineînțeles că l-au ales președinte pe acela dintre ei care era cel mai ținut sub papuc. 

A avut loc prima întâlnire, dar președintele nu și-a făcut apariția. Erau cu toții îngrijorați. Au dat fuga la el acasă și l-au întrebat:

Ce s-a întâmplat? Ai uitat?

Nu, le-a răspuns el, dar nu m-a lăsat nevastă-mea să vin. Mi-a zis că dacă ies din casă, nu mai am voie să intru înapoi! Nu pot să-mi asum asemenea risc.

 

*

Am auzit o poveste despre soția lui Albert Einstein.

Prietenii lui Albert Einstein veneau la el în vizită, iar acesta le spunea mereu anecdote, glume, iar ei râdeau.

Dar unul dintre prieteni a observat că de fiecare dată când venea, iar Einstein începea să le spună povești, doamna Einstein începea imediat să croșeteze sau să facă ceva.

Așa că a întrebat-o:

În clipa în care soțul tău începe să povestească ceva sau să spună o glumă tu începi să tricotezi; de ce?

Ea i-a răspuns:

Dacă nu fac nimic, îmi e extraordinar de greu să tolerez ce aud, fiindcă am auzit povestirile și glumele alea de mii de ori. Tu vii în vizită din când în când, dar eu sunt mereu aici. Ori de câte ori vine cineva el spune aceleași glume, aceleași povești. Dacă n-aș face ceva cu mâinile, aș începe să mă foiesc în asemenea hal încât comportamentul meu ar fi nepoliticos. Așa că trebuie să fac ceva cu neastâmpărul meu și să-l ascund în spatele activității mele. 

 

*

Odată, în timp ce Picasso picta, un prieten care era și critic de artă l-a oprit din lucru și l-a întrebat:

De mult mă obsedează o întrebare și nu mă mai pot abține. Vreau să știu: ai pictat sute de tablouri; care e cel mai bun tablou al tău?

Picasso i-a răspuns:

Cel pe care îl pictez acum.

Criticul a zis atunci:

Acesta? Păi și cum rămâne cu celelalte tablouri pe care le-ai pictat înainte?

Picasso i-a răspuns:

Sunt cuprinse toate în acesta. Iar următorul pe care îl voi picta va fi chiar mai bun decât acesta, căci cu cât pictezi mai mult, cu atât mai priceput vei fi și cu atât mai măreață va fi arta ta.

*

Așa stau lucrurile în privința iubirii, așa stau lucrurile în privința bucuriei – împărtășește-le. Odată ce vei fi cunoscut matematica superioară a vieții, vei constata că prin simplul fapt că oferi, primești.

*Extras din cartea atunci când iubim – Cum să iubim în mod conștient și să relaționăm fără frică scrisă de OSHO


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !