Arhiva | O povestioară RSS feed for this section

Doi călugări

28 nov.

Doi călugări aflați în pelerinaj au ajuns pe malul unui râu. Aici se afla o fată frumos îmbrăcată, care stătea nehotărâtă pe mal, căci apa era adâncă și ea nu dorea să își strice hainele. Fără să stea prea mult pe gânduri, unul din călugări a luat-o în spate, a traversat-o râul și a pus-o la pământ pe malul opus, perfect uscată.

Apoi cei doi călugări și-au văzut de drum. După aproximativ o oră, cel de-al doilea călugăr a început să-l critice pe primul:

Nu mi se pare normal să atingi o femeie. Acest lucru contravine regulilor a căror respectare ne-am asumat-o. Cum ai putut să încalci legământul călugăriei?

Primul călugăr și-a continuat în tăcere drumul. După o vreme, a spus:

Eu am lăsat-o pe fată pe malul opus al râului. Tu de ce continui să o duci în cârcă?

Irmgard Schloegl

Din înțelepciunea Maeștrilor Zen

* Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Film documentar: Părintele Teofil – Omul Bucuriei

4 iul.


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Lecție de la un fiu

6 iun.

Pasiunea fiului meu Daniel pentru surfing a început la vârsta de 13 ani. În fiecare zi, înainte și după școală, el își punea costumul de surfing, își lua placa și înota în ocean, acceptând orice provocare din partea tovarășilor lui, din care unii mult mai mari decât el. Această pasiune a fost pusă la grea încercare într-o după-amiază fatidică.

– Fiul dumneavoastră a suferit un accident, i-a spus la telefon salvamarul soțului meu Mike.

– Grav?

– Da, grav. Când a ieșit la suprafața apei, a fost lovit la ochi de muchia plăcii. 

Mike l-a dus imediat pe Daniel la spitalul de urgență, care i-a trimis la un chirurg plastician. Acesta i-a pus 26 de copci între ochi și nas. 

În acest timp eu mă aflam în avion, întorcându-mă acasă de la un seminar pe care l-am ținut. După ce a ieșit cu Daniel din biroul medicului, Mike a condus mașina direct la aeroport. Cum m-a văzut, m-a salutat și mi-a spus că Dan așteaptă în mașină. 

– Daniel? l-am întrebat uimită, căci știam că valurile erau înalte în acea zi. 

– A suferit un accident, dar nu a pățit nimic grav. 

Și astfel s-a adeverit coșmarul de care mă temeam cel mai tare. Am alergat atât de repede la mașină că mi-am rupt tocul de la un pantof. Am deschis ușa mașinii, iar fiul meu cel mic a ieșit din ea cu brațele întinse și cu ochiul acoperit cu un plasture, strigând:

– O, mamă, mă bucur atât de mult că te-ai întors acasă!

Am început să plâng în brațele lui, spunându-i cât de rău îmi pare că nu am fost acasă atunci când a sunat salvamarul. 

– Este în regulă, mamă, mi-a spus el. Oricum nu știi să faci surfing. 

– Ce? l-am întrebat, neînțelegându-i logica. 

– O să fiu bine. Medicul mi-a spus că mă voi putea întoarce în apă în opt zile.

Nu era în toate mințile!? Mi-aș fi dorit să îi spun că nu mai are voie nici măcar să se apropie de apă până când va împlini 35 de ani, dar mi-am mușcat limba și m-am rugat să uite pentru totdeauna de surfing. 

În următoarele șapte zile Daniel a făcut presiuni asupra mea, implorându-mă să îl las din nou să facă surfing. Într-o zi, după ce i-am repetat pentru a suta oară că nu, m-a bătut la propriul meu joc. 

– Mamă, ne-ai învățat întotdeauna să nu renunțăm niciodată la ceea ce ne place să facem.

Mi-a oferit apoi o mită: un poem înrămat de Langston Hughes pe care l-a cumpărat pentru că mi-a amintit de tine:

Mama către fiul ei

Ei bine, fiule, îți spun un lucru,
Viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.
Am pășit pe cuie,
Și pe lame,
Și pe pământ gol,
Dar în tot acest timp
Am continuat să urc,
Să dau colț după colț,
Și uneori să merg prin întuneric,
Fără nicio lumină.
De aceea, băiete,
Nu-ți întoarce spatele treptelor dificile
Numai pentru că ți se pare greu să urci pe ele.
Și nu cădea –
Căci eu îmi continui drumul, dragul meu,
Și continui să urc,
Deși viața nu a fost deloc ușoară pentru mine.

Am cedat.

În acea vreme Daniel era doar un băiat cu o pasiune pentru surfing. La ora actuală este un bărbat cu o responsabilitate. Se numără printre cei mai importanți 25 de surferi profesioniști ai lumii.

Fiul meu mi-a testat astfel unul din principiile importante pe care le predau audiențelor din diferite orașe îndepărtate: „Oamenii pasionați nu renunță niciodată la ceea ce le place să facă.”

Danielle Kennedy

* Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Acvila care nu voia să zboare (Când singura soluție e să sari)

28 feb.

Trăia odată un rege puternic căruia îi plăceau foarte mult păsările. De fapt, nu îi plăceau, îl fascinau de-a dreptul!

Palatul lui avea o grădină uriașă care adăpostea mii de păsări, unele în colivii de aur, iar altele, deja îmblânzite, care zburau libere. Unele aveau pene viu colorate, altele cântau minunat; unele erau mari cât un om, iar altele atât de mici că încăpeau în buzunarul prim-ministrului; unele aveau pene mătăsoase, altele vorbeau ca oamenii. 

Când nu era prins cu treburile împărăției, regelui îi plăcea să stea ore în șir în micul lui colț de rai. Toate păsările de acolo îi umpleau inima de fericire. 

Toate? Aproape toate…

Mai era o pasăre care nu știa nici să cânte, nici să vorbească. Penele îi erau aspre și de un pământiu trist. Stătea tăcută pe o creangă, fără să facă nimic. Era o acvilă. 

– Stăpâne, de ce ții această pasăre care nu face nimic? l-a intrebat pe rege într-o zi cel mai mic dintre paji. 

– Un sultan din Orient mi-a dăruit-o pe când era un puișor… Mi-a spus că nicio pasăre nu zboară mai sus ca ea. Dar a trecut mai bine de un an și ea nu se clintește de pe această creangă, nici ziua, nici noaptea. Nu înțeleg.

De când stătea în grădină, slujitorii îi dăduseră acvilei cea mai bună mâncare și o apăraseră de furtuni cu un baldachin. O îngrijea cel mai de seamă doctor. Pajii îi vorbeau cu blândețe, iar muzicanții din palat cântau anume pentru ea.

Dar nimic nu o făcea pe pasărea dăruită de sultan să-și ia zborul, așa că regele a chemat îmblânzitori pricepuți din toate colțurile lumii. 

Acvila e sănătoasă și fericită. Dar are nevoie de o acvilă mai bătrână de la care să învețe”, spuse primul îmblânzitor. Regele a dat poruncă să fie adusă în grădină cea mai bătrână acvilă din țară. De fiecare dată când aceasta își lua zborul de pe creangă, acvila cea tânără o privea liniștită. Într-o zi, acvila cea bătrână se plictisi să tot îi arate cum se face și dispăru în tării. 

Al doilea îmblânzitor spuse: O voi învăța eu să zboare”. Se urcă în copac și sări de pe creangă, legat cu niște frânghii. O dată, de două ori, de trei ori, și tot așa. Într-o zi, frânghiile s-au rupt și el a căzut la pământ, rupându-și mâinile și un picior. Acvila tot nu se clintise. 

Îmblânzitori din toate colțurile lumii s-au perindat unul după altul, atrași de răsplata făgăduită de rege. Dar niciunul nu izbutea s-o facă pe acvilă să zboare.

Regele își pierduse speranța și cheltuise o groază de bani. 

povești-acvila-1

Ilustrații de Raquel Diaz Reguera

– Va trebui să o ucid, îi spuse el într-o zi pajului celui mic. Celelalte păsări se vor lua după ea și vor lenevi!

Pajul, care îndrăgise pasărea, îl rugă pe rege să-l lase și pe el să-și încerce norocul cu acvila cea îndărătnică. Regele se învoi, încredințat că pajul nu va reuși. Însă prinsese drag de băiat, căci era harnic și inimos, și nu voia să îl dezamăgească.

La amiază, regele fu chemat în grădină. 

Nu îi veni să-și creadă ochilor! Acvila lui zbura în înaltul cerului, mai sus ca oricare altă pasăre. Plutea printre nori, iar aripile ei păreau să atingă soarele!

– Cum ai făcut? Ai reușit ce n-au putut atâția!

– A fost ușor, Maiestate! răspunse băiatul cu un zâmbet. Am tăiat creanga. 

Din acea zi, acvila zboară atât de sus încât, spun învățații, o văd și cei din jur și cei din alte împărății.

povești-acvila-2

Ilustrații de Raquel Diaz Reguera

(Extras din cartea Povești ca să te iubești mai mult scrisă de Alex Rovira și Francesc Miralles)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


 

Poveste cu tâlc: lucrare de licență

24 ian.

Iepurașul își făcea lucrarea de licență. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă:
– Ce faci, iepurașule, despre ce scrii tu acolo?
– Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș…
– Hă, hă, hă… păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe? Poate invers…
– Cercetare științifică, vulpeo, dacă nu crezi, te aștept diseară la vizuină.

Dimineață, pădurea… uimită de mirare… În față vizuinei, pielea vulpii era întinsă la uscat.
Curios, lupul apare și el la iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce scrii tu acolo, iepurașule?
– Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licență. Studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.
– Hă, hă, hă… cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine?
– Asta e cercetare științifică serioasă, dacă nu crezi… ne vedem diseară la vizuină.

Dimineață, stupoare mare în toată pădurea… pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii.
Nemairezistând, ursul o apucă și el spre iepuraș și îl întreabă:
– Despre ce mai scrii tu acolo, iepurașule?
– Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș…
– Hă, hă, hă, ho, ho, ho… ce tot spui, pricăjitule? … Cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
– Nu crezi?! Aceasta este o cercetare științifică, nu e o glumă, vino diseară la vizuină și ai să te convingi…

În dimineața următoare, toată pădurea era șocată…. pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului și cea a vulpii….
După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră speriate care încotro, iepurașul ieși râzând din vizuină, de gât cu leul… care îi spuse:
– Ai văzut, iepurașule? Ce îți spuneam eu? Nu tema contează, ci coordonatorul…

poveste-cu-tâlc-lucrare-de-licență-iepurașul


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like) sau să comentezi(comment) postarea.

Îți mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !