Arhiva | O povestioară RSS feed for this section

Despre curaj

28 ian.

Deci, crezi că sunt curajoasă? m-a întrebat ea.

-Da, cred.

-Poate că sunt, dar asta numai pentru că am avut parte de profesori care m-au inspirat. Vreau să îți povestesc despre unul dintre ei. Cu mulți ani în urmă, când lucram ca voluntar la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetiță pe nume Lisa, care suferea de o boală rară și foarte gravă. Singura ei șansă de recuperare era o transfuzie de sânge de la frățiorul ei în vârstă de cinci ani, care supraviețuise în mod miraculos aceleași boli și care își dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Doctorul i-a explicat situația băiețelului și l-a întrebat dacă dorește să îi dea sângele său surioarei sale. L-am văzut ezitând timp de o clipă, după care a tras adânc aer în piept și a răspuns:

-Da, o să fac acest lucru dacă o poate salva pe Lisa.

În timp ce transfuzia progresa, l-am văzut stând pe patul de lângă cel în care se afla sora lui. La fel ca și noi, zâmbea văzând că obrajii Lisei își recăpătau culoarea naturală. Apoi zâmbetul i-a pălit și copilul s-a albit la față. S-a uitat la medic și l-a întrebat cu un tremur în voce:

-O să încep să mor acum?

Fiind atât de mic, copilul îl înțelesese greșit pe doctor, crezând că va trebui să îi dea tot sângele său surioarei sale.

Da, am învățat ce înseamnă curajul, a conchis ea, dar numai pentru că am avut profesori care m-au inspirat.

Dan Millman

(Extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield și Mark Victor Hansen)

 


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Reclame

Dorința de a plăti prețul

7 ian.

Acum 13 ani, când am înființat împreună cu soția mea Maryanne salonul de coafură din Greenspoint Mall, un vietnamez obișnuia să treacă zi de zi pe la noi pentru a ne vinde gogoși. Nu prea știa să vorbească engleza, dar era întotdeauna prietenos, așa că am ajuns să ne cunoaștem mai bine, vorbind prin semne și zâmbind foarte mult. Îl chema Le Van Vu.

În timpul zilei Le lucra la o patiserie, iar seara asculta benzi audio împreună cu soția sa pentru a învăța limba engleză. Mai târziu am aflat că cei doi dormeau pe niște saci umpluți cu rumeguș în camera din spate a patiseriei.

Familia Van Vu din Vietnam a lui Le era una dintre cele mai bogate din sud-estul Asiei, având în posesiune aproape o treime din Vietnamul de Nord, inclusiv mari parcuri industriale și proprietăți imobiliare. După ce tatăl său a fost asasinat cu brutalitate, Le s-a mutat în sudul Vietnamului împreună cu mama sa. Aici a urmat școala și a devenit avocat.

La fel ca și tatăl său, Le a prosperat rapid. El a sesizat imediat oportunitatea creată de prezența americanilor în Vietnamul de Sud și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai prosperi constructori din țară.

În timpul unei călătorii în nord, el a fost capturat însă de soldații nord-vietnamezi, care l-au aruncat în închisoare timp de trei ani. În final, a evadat omorând cinci soldați, după care s-a întors în Vietnamul de Sud, unde a fost din nou arestat, fiind acuzat că este un „spion”  venit din nord. 

După ce a ieșit din închisoare, Le a înființat o companie de pescuit, care a devenit cea mai mare din Vietnamul de Sud.

Când a aflat că trupele americane și personalul ambasadei SUA se pregătesc să părăsească țara, Le a luat o decizie care avea să îi schimbe dramatic viața. 

El și-a luat aurul acumulat, l-a îmbarcat pe unul din vasele de pescuit ale companiei sale și s-a îndreptat către navele americane din port. Le-a oferit americanilor întreaga sa avuție pentru a-l transporta în siguranță până în Filipine, împreună cu soția sa. Aici, cei doi au fost internați într-un lagăr pentru refugiați.

Le a reușit să fie acceptat într-o audiență la președintele țării, pe care l-a convins să își transforme una din nave în vas de pescuit, și astfel a intrat din nou în afaceri. Înainte de a pleca spre America (visul său suprem), doi ani mai târziu, Le a pus bazele unei industrii a pescuitului de mare succes în Filipine.

În drum spre America, Le a căzut în depresie, căci trebuia să o pornească din nou de la zero, a nu știu câta oară în viața sa. La un moment dat, soția sa l-a găsit lângă parapetul vasului care îi transporta, gata să se arunce în apă.

-Le, i-a spus ea, dacă sari în apă ce o să se aleagă din mine? Am fost împreună atât de mult timp și am trecut prin atâtea lucruri. Putem să o mai facem o dată.

Le Van Vu nu avea nevoie de altă încurajare.

În anul 1972, Le și soția sa au ajuns la Houston, Statele Unite, fără nicun ban și fără să vorbească limba engleză. Familiile vietnameze au însă întotdeauna grijă de membrii lor, așa că Le și soția sa au ajuns să doarmă în camera din spate a patiseriei din Greenspoint Mall, la câteva zeci de metri  distanță de salonul nostru de coafură.

Iar acum urmează „tâlcul” acestei istorii:

Vărul lui Le le-a oferit acestuia și soției sale slujbe în patiseria sa. După plata impozitelor, lui Le îi mai rămâneau 175 de dolari pe săptămână, iar soției sale 125. Cu alte cuvinte, venitul lor anual cumulat era de 15.600 de dolari. Între timp, vărul lor le-a oferit spre vânzare patiseria sa contra unui avans de 30.000 de dolari, urmat de plata în timp a altor 90.000 de dolari.

Iată cum au procedat Le și soția sa:

Deși aveau un venit săptămânal de 300 de dolari, ei s-au decis să continue să doarmă în camera din spate a patiseriei. Timp de doi ani, s-au spălat cu buretele în toaletele mall-ului și au mâncat aproape exclusiv produse de patiserie. În cei doi ani ei au trăit cu o sumă anuală de 600 de dolari (!!), economisind astfel cei 30.000 de dolari necesari pentru plata avansului.

Mai târziu, Le ne-a explicat astfel raționamentul său:

-Dacă ne-am fi închiriat un apartament, lucru pe care ni l-am fi putut permite din 300 de dolari săptămânal, ar fi trebuit să plătim chirie, să ne cumpărăm mobilă, să ne plătim transportul până la locul de muncă și înapoi, deci să ne cumpărăm o mașină, apoi benzină pentru ea și o asigurare. Dacă am fi avut mașină, ne-am fi dorit cu siguranță să mergem cu ea în diferite locuri, și implicit să ne cumpărăm haine mai bune și lenjerie curată. În aceste condiții, nu am fi putut strânge niciodată 30.000 de dolari.

Povestea nu se termină însă aici. După ce Le și soția sa au reușit să economisească 30.000 de dolari și au cumpărat patiseria vărului lor, cei doi au avut o altă discuție serioasă. La urma urmelor, încă mai trebuiau să îi plătească vărului 90.000 de dolari. De aceea, oricât de dificil ar fi fost ultimii doi ani, ei s-au decis să continue să doarmă în camera din spate a patiseriei timp de încă un an. 

Într-un singur an, prietenul și mentorul meu Le Van Vu și soția sa au economisit practic fiecare cent din profitul patiseriei și au reușit să plătească cei 90.000 de dolari. În acest fel, în numai trei ani, ei au reușit să devină proprietarii lipsiți de datorii ai unei afaceri dintre cele mai profitabile.

Abia atunci și-a permis familia Van Vu să se mute în primul lor apartament de când au venit în America. Cei doi continuă să economisească și astăzi în mod regulat, netrâind decât dintr-un procent relativ mic din profitul pe care îl obțin, și plătesc întotdeauna  cu cash orice cumpără.

Ce crezi? A ajuns Le Van Vu un milionar? Da, la ora actuală este multimilionar în dolari. 

 

                                                                                                                                   John McCormack

Dorința de a plăti prețul

(Extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield și Mark Victor Hansen)


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Anotimpurile vieții

29 oct.

A fost odată un om ce avea patru fii. El voia ca băieţii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. Tocmai de aceea, i-a trimis pe fiecare să observe evoluţia unui pom fructifer de-a lungul unui anotimp. Primului i-a revenit iarna, celui de-al doilea primăvara, al treilea a primit vara şi mezinului i-a revenit toamna. După ce s-au întors acasă, tatăl şi-a adunat fii şi i-a rugat să descrie experienţele trăite.

Cel dintâi a avut parte de imaginea neplăcută a unui pom inestetic, cu crengi golaşe şi sterpe, cu ramuri uscate şi răsucite. Al doilea a creionat un pom renăscut, acoperit de muguri si vlăstare ce promiteau poame bogate. A urmat descrierea celui de-al treilea, impresionat de o bogată coroană de flori, puternic înmiresmată, emanând energie şi prosperitate. Ultimul băiat rămase răpus de abundenţa fructelor apetisante, de sentimentul implinirii şi vitalitatea acestui copac.

Blajin şi plin de căldură, părintele îşi îmbrăţişă fiii, explicându-le faptul că, individual, aveau dreptate, însă fiecare avusese parte doar de un segment, de un anotimp din viaţa acelui pom fructifer.

Plin de înţelepciune, le-a mai împărtăşit că: nu poţi judeca pe nimeni observându-l şi cunoscându-l doar o scurtă perioadă de timp.

De aici rezidă esenţa fericirii, a plăcerii, a bucuriei şi a dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât după trăirea tuturor… „anotimpurilor”…

  • Dacă renunţi la iarnă, vei pierde tinereţea promisiunilor primăverii, frumuseţea solară a sezonului estival şi bogăţia recompenselor autumnale,
  • Nu lăsa ca vicisitudinile unui „anotimp” să-ţi umbrească bucuria şi unicitatea oferită de celelalte,
  • Nu judeca viaţa strict prin prisma unei perioade de grele încercări,
  • Depăşeşte problemele şi sigur vor urma vremuri mai bune…,
  • Inspiră adânc, înainte de a expira,
  • Trăieşte simplu,
  • Iubeşte cu generozitate,
  • Vorbeşte cu bunăvoinţă,
  • Şi lasă restul în grija armoniei si perfecţiunii Universului,
  • Fericirea te va atinge,
  • Încercările te vor face mai puternic,
  • Durerile te vor face mai uman,
  • Eşecurile te vor face mai umil,
  • Succesele îţi vor reda încrederea în tine.

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Lucruri importante în viaţă

2 iul.

Un profesor de filozofie şi-a aşteptat studenţii, cu câteva obiecte aşezate pe catedră. Când ora a început, a luat în mâini un borcan mare dar gol, de maioneză şi a început să-l umple cu pietre cu un diametru de 2 inch. Când a ajuns la gura borcanului, a întrebat clasa dacă este plin şi evident că ei au agreat că da.
A luat apoi o cutie în care se aflau pietricele mai mici pe care a început încet – încet să le verse în borcan. Acestea au început să se rostogolească şi să ocupe spaţiile libere dintre pietre, până când borcanul s-a umplut din nou. A întrebat, din nou, studenţii dacă borcanul este plin şi ei au admis că da.
Pe catedră mai avea încă o cutie şi aceasta conţinea nisip. Luând câte un pumn de nisip a început să-l verse în borcan. A făcut asta până când a umplut borcanul. Şi, din nou, şi-a întrebat clasa dacă borcanul este plin. Unanim au răspuns că da, borcanul este plin.

„Acum – le-a spus profesorul, vreau să înţelegeţi ceea ce doream să explic: borcanul reprezintă viaţa iar pietrele – lucrurile importante în ea (familia, sănătatea, prietenii) – adică ceea de ce trebuie să ţineţi în primul rând seama. Pietricelele sunt alte lucruri cu oarecare importanţă: slujbă, casă, maşină. Iar nisipul nu este altceva decât chestiuni minore.

Dacă puneţi în borcan întâi nispul şi îl umpleţi până sus, nu o să mai aveţi loc pentru pietre şi pietricele. La fel ca şi în viaţă, dacă vă umpleţi viaţa cu chestii mărunte, nu o să mai aveţi timp şi loc pentru cele importante. Dacă vă consumaţi energia cu lucruri minore, nu veţi avea niciodată loc pentru lucrurile determinante pentru viaţă.
Deci, făceţi-vă o listă de priorităţi în viaţă, în ordinea importanţei. Şi lăsaţi nisipul la urmă!”

Lucruri importante în viaţă


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !


Croitorul

18 iun.

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură

El o coase şi-o ,,descoase” despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:– ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!”

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă :
,, Scuză-mă, dar nu rezist… Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,, capu”-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume…!
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!”

Fiecare-,,mpunsătură” care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată…în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
–,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!”

……………………………………………

Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință… este creierul uman!

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!

Croitorul

Sursa: Liliana Smerea Vacaru, 9 mai 2017


Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !