Archive | Universul credinței RSS feed for this section

Istoria lemnului Sfintei Cruci

20 Sep

În decursul veacurilor, tradiţia creştină a perpetuat o foarte frumoasă istorie a lemnului Sfintei Cruci, unul dintre cele dintâi simboluri creştine, care reprezintă marele mister al credinţei: patima şi moartea, prin răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. Prin cruce, s-a omorât moartea, s-a dezlegat păcatul strămoşesc, dăruindu-ni-se Învierea, redevenind astfel fiii şi moştenitorii lui Dumnezeu.

Sămânţa arborelui vieţii

Se spune că, la vremea în care Adam ajunsese la sfârşitul vieţii, slăbit, cu glasul slab, întreaga lui familie era întristată, neputându-se obişnui cu gândul că cel dintâi om născut în lume, uitat atâtea veacuri de moarte, va pieri. Atunci, fiul său, Set, şi-a luat toiagul şi a plecat să caute un leac pentru tatăl său. După multe zile de drum, a ajuns înaintea Edenului, de unde Adam fusese izgonit. Şi, în timp ce îi cerea Arhanghelului cu sabie de foc un leac pentru părintele său, pe cer căzu o stea. „Sufletul lui Adam a zburat”, i-a spus îngerul, în timp ce-i întindea un sâmbure în forma unei migdale. „Acesta este un sâmbure căzut din arborele vieţii. Ia-l şi întoarce-te la ai tăi, unde vei găsi pe tatăl tău mort, culcat în mormânt. Pune-i acest sâmbure în gură, căci un arbore va ieşi din el şi într-o zi va mântui lumea„, i-a mai spus îngerul.

Corabia lui Noe, lemn din lemnul vieţii

După foarte mulţi ani, pe mormântul lui Adam a crescut un cedru uriaş, tatăl arborilor de pe coastele Libanului, la umbra căruia „inspiraţiunile înţelepciunii se coborau din frunzişul său” asupra bătrânilor. Cu timpul, oamenii au devenit răi, motiv pentru care Dumnezeu a hotărât să-i pedepsească. Unul singur era drept: Noe. Pe el şi familia sa a hotărât Dumnezeu să-i salveze de apele potopului. Aşa se face că Noe a construit o corabie din arborele vieţii crescut din gura lui Adam, cu care s-a salvat el, familia sa şi animalele pe care le luase cu sine în casa plutitoare. Când izvoarele cerului au încetat să mai curgă, corabia ajunsese pe Muntele Araratului, iar oamenii din familia lui Noe au început să se înmulţească, umplând pământul, formând triburi şi popoare. Corabia, rămasă goală, a fost stricată şi jefuită. Strănepoţii lui Noe, în amintirea bunătăţii lui Dumnezeu, au lucrat, cu mare greutate, din scândurile corabiei, o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfântă. Pe această punte au trecut cei din poporul ales, murmurând rugăciuni.

Masa Sfintei Familii

În timpul unei lupte, însă ei au tăiat puntea, iar lemnele au fost luate de apă şi duse la poalele colinei unde era aşezat Zavulonul. Iosif, un lemnar din Nazaret, văzând lemnele cu smoală pe ele, s-a înfiorat, cunoscând din bătrâni istoria cedrului lui Adam, din care Noe îşi construise corabia. A luat atunci aceste lemne, din care a făcut o masă mare. Iosif era logodnicul Sfintei Fecioare Maria. Ameninţaţi fiind de Irod, ei au fugit cu pruncul Iisus în Egipt, casa şi lucrurile, fiindu-le în urmă, au fost jefuite. Celebra masă a fost luată de un meşteşugar rău din Ierusalim, rudă cu cizmarul Isac Lachedem, şi aruncată într-un hambar. Aici a rămas arborele vieţii 20 de ani, neputându-se lucra din el nimic, fiind foarte tare şi greu.

Crucea răstignirii Mântuitorului

„Apoi a venit ziua în care norodul cerea iertarea lui Varava şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos. Atunci, Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, tăiară masa, îi făcură găuri cu fierul roşu şi înjghebară Crucea Domnului Hristos. Crucea era grea ca plumbul şi de trei ori Domnul Hristos a căzut sub greutatea ei, urcând Golgota, unde a fost răstignit şi pe care şi-a dat duhul”. Aşa se încheie istoria arborelui crescut din gura lui Adam. Mai trebuie spus că, Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înfiptă chiar pe locul unde fusese înmormântat Adam.

Descoperirea Sfintei Cruci

Dacă această istorie poate fi mai degrabă o legendă plină de tâlcuri, tot tradiţia creştină spune, de data aceasta cu mult mai mare convingere, că, după moartea şi învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii, stropit de dumnezeiescul sânge, la poalele Golgotei. Dupa trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, ajunsă la Ierusalim în căutarea locurilor sfinte, a poruncit să se sape în cetate. Aşa s-au descoperit trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost identificată, dupa ce un mort atins de ea a înviat. La 14 septembrie 355, Crucea a fost arătată mulţimii, de pe amvonul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, de către Episcopul Ierusalimului, Macarie, dată care a constituit punctul de plecare al cultului ei public şi oficial.

Furată de perşi din Ierusalim

Istoria Sfintei Cruci este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susţin că, după aproape trei veacuri, în anul 614, Racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost furată de perşii care au invadat Ierusalimul, sub conducerea lui Cosroe Parviz, şi dusă la Ctesifon. Dupa 14 ani, împăratul Heraclie al Bizantului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în 628, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înalţat-o în văzul credincioşilor. Aceleaşi surse catolice susţin că urmele acestei parţi din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de Episcopul Bethleelmului şi dusă în bătălia de la Hattin, din sfânta relicvă rămânând doar bucăţile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce se află la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, aceasta a fost adusă pentru câteva săptămâni şi în ţara noastră.

Sărbătorile Crucii mântuitoare

În afară de Înălţarea Sfintei Cruci, prăznuită la 14 septembrie, se mai celebrează, la 1 august, Scoaterea Sfintei Cruci, sărbătoare ce provine dintr-o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol. La această dată era scoasă din paraclisul palatului împărătesc şi purtată, cu sobor şi alai de sărbătoare, la Biserica Sfânta Sofia, o particică din lemnul Sfintei Cruci. Aici rămânea pentru a fi venerată până la 14 august, când era readusă în palat. Sărbătoarea se oficia în amintirea arătării semnului Sfintei Cruci la biruinţa împăratului Constantin asupra lui Maxentiu, la podul Milvius, de pe Tibru, la anul 312, precum şi în amintirea descoperirii lemnului Crucii la Ierusalim. O altă tradiţie spune că sărbătoarea aceasta este legată de biruinţa credinciosului împărat Manuil Comnenul (1143-1180) asupra turcilor, cu puterea şi lumina Cinstitei Cruci a Domnului. Mulţi ani, fragmente din Crucea Mântuitorului s-au păstrat la Sfânta Sofia, într-o raclă de preţ, aşezată într-un dulap în partea de nord, aproape de Sfântul Altar. În ultimele trei zile din Săptămâna Patimilor, era expusă pe un altar de aur, pentru a fi venerată, vinerea de către împărăteasă şi femeile din suita sa, iar sâmbătă, de către patriarh şi cler.

Pelerini în Cetatea Păcii

După oficializarea cultului creştin, în veacul al IV-lea, în ziua de Paşti, pelerini din lumea întreagă veneau la Ierusalim pentru a retrăi momentele dramatice îndurate de Mântuitorul, deoarece aici se păstrau relicve sfinte legate de patimi, printre care se află şi Sfânta Cruce, cu tăbliţa de deasupra. Astăzi, la Slujba Prohodului de la Ierusalim, din Vinerea Mare, cortegiul arhiereilor îmbrăcaţi în negru este deschis de episcopii care duc Sfânta Cruce, în care se află încrustat lemn din Crucea Mântuitorului, cel mai de preţ odor rămas lumii din timpul patimilor lui Hristos. O altă sărbătoare dedicată Sfintel Cruci este Duminica a treia din Postul Mare, când împăratul Bizantului şi înalţii demnitari cinsteau Sfânta Cruce la Biserica Maicii Domnului de lângă Fanar, unde se păstrau mai multe bucăţi din ea.

Biserica îşi are rădăcina în lemnul Crucii, creştinii devenind ramurile ei. Hristos a fost răstignit pentru noi, cu trupul, sub Ponţiu Pilat şi Irod Tetrarhul, şi datorită roadei Crucii şi Patimei Sale noi existăm.” (Sfântul Ignatie Teoforul)

Istoria-lemnului-Sfintei-Cruci

Sursa

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

12 Iul

O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară stăpână, ceea ce eşti mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea proorocilor, podoaba cea aleasă a arhanghelilor, întărirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povăţuitoarea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăţia şi mărirea fecioarelor, veselia cea lină a maicilor, înţelepciunea şi învăţătura pruncilor, cârmuitoarea săracilor şi a văduvelor, îmbrăcăminte celor bolnavi, izbăvire celor robiţi: linişte celor de pe mare, liman bun celor înviforaţi, povăţuitoare neostenită celor rătăciţi, mergere uşoară celor călători, odihnă bună celor osteniţi, acoperământ şi scăpare celor asupriţi; nădejde celor fără de nădejde, ajutătoare celor lipsiţi; celor săraci bogăţie neîmpuţinată, celor întristaţi de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubeşte nimeni iubire cu smerenie; celor păcătoşi mântuire către Dumnezeu; tuturor creştinilor îngrădire tare, ajutătoare nebiruită şi folositoare. Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră.

O, prea milostivă împărăteasa Luminii celei înţelegătoare şi preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viaţă tuturor, ceea ce eşti mărită de cele cereşti, minte îngerească, stea cu totul luminoasă şi mai sfântă decât toţi sfinţii; împărăteasa împăraţilor, stăpâna tuturor făpturilor, Fecioară încuviinţată de Dumnezeu, mireasă nenuntită, palat al Preasfântului Duh, scaun de foc al nevăzutului Împărat, chivot ceresc purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruţa cea în chipul focului; odihna Dumnezeului celui viu, zămislirea negrăită a trupului lui Hristos, cuibul Vulturului ceresc, turtureaua cea cu bună glăsuire, porumbiţa cea preabună, lină şi fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adâncul milelor, picătura care risipeşte mânia lui Dumnezeu, adâncimea cea nemăsurată, taina cea negrăită, minunea cea neştiută, minune nespusă; Biserică nefăcută de mână omenească a însuşi Împăratului tuturor veacurilor; tămâia cea cu bun miros, veşmânt cinstit, profiră de Dumnezeu ţesută, rai sufletesc, odrasla pomului celui de viaţă purtător, floarea cea preafrumoasă, care ai înflorit nouă veselia cerească, strugurele mântuirii noastre, paharul Împăratului ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului celui neîmpuţinat; solitoarea legii, începătura credinţei celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ereticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu împotriva tuturor celor nelegiuiţi; îngrozire diavolilor, biruinţă în războaie, păzitoare adevărată tuturor creştinilor şi lumii încredinţată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ţie şi arată mila poporului dreptcredincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Şi păzeşte locaşul acesta şi toate oraşele şi părţile creştineşti şi tot poporul cel binecredincios, care scapă şi cheamă numele tău cel sfânt de toate nevoile, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi, de toate durerile şi de toate necazurile. Ca să nu fie împuţinaţi robii tăi cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi şi pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi aducătoare de roadele cele de folos, pe care nouă le dăruieşti. Uşurează, ridică şi milueşte, stăpână preamilostivă, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, de toate nevoile pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ţi aminte de robii tăi şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinarea lor; ci ne înnoieşte pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mulţumire, aflându-te pe tine ajutătoare. Milostiveşte-te, Doamnă preacurată, spre ajutorul poporului celui binecredincios. Nădejdea noastră, adună pe cele risipite: pe cei rătăciţi pe cale povăţuieşte-i, pe cei căzuţi de la dreapta credinţă iarăşi la credinţă întoarce-i, pe cei bătrâni sprijineşte-i, pe cei tineri îi învaţă, pe prunci hrăneşte-i şi preamăreşte pe cei ce te preamăresc; dar mai ales păzeşte Biserica Fiului tău şi o fereşte întru lungime de zile.

O, milostivă şi preaîndurată împărăteasă a cerului şi a pământului, Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioară, milueşte cu mijlocirea ta poporul dreptcredincios şi toată dreptcredincioasa creştinătate. Păzeşte-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău acoperământ şi roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să putem apăra împotriva vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi ce se oştesc asupra noastră. Miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale, Maică, pe Preafericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, [pe (Înalt) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul) nostru (N)] şi pe toţi ortodocşii arhierei, părinţi arhimandriţi, preoţi şi diaconi şi pe tot clerul bisericesc şi pe tot poporul dreptcredincios care se închină icoanei tale. Caută spre noi toţi cu folosinţa ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor şi ne luminează ochii inimii spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoşătorul judeţ, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei ce s-au mutat întru dreapta credinţă din această viaţă în cea veşnică, împreună cu îngerii, cu arhanghelii şi cu toţi sfinţii, împărtăşeşte-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeu; şi cu rugăciunea ta învredniceşte pe toţi credincioşii creştini să vieţuiască cu Hristos şi cu bucurie în locaşurile îngereşti să se desfăteze. Că tu eşti Doamnă, mărirea celor cereşti şi ajutătoarea pământenilor; tu eşti nădejdea şi folositoarea tuturor celor ce aleargă la tine şi cer ajutorul tău cel sfânt; tu eşti rugătoarea cea fierbinte către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Şi cu a ta mijlocire îndrăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, deşi suntem nevrednici. Pentru aceea şi pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit şi pe Cel atotţiitor cu mâna ţinând, ne bucurăm noi păcătoşii şi cu umilinţă căzând, pe acesta cu dragoste şi cu frică îl sărutăm, aşteptând, Doamnă, prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cereşti ale vieţii celei fără de sfârşit şi să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru, slăvindu-L pe El împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea-către-Preasfânta-Născătoare-de-Dumnezeu

 

(Extras din Acatistul Buneivestiri)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Ion DRUȚĂ – Rugă albă

11 Dec

Curățe-ne, Doamne casa și masa,

și duhul, și trupul, de toate rătăcirile,

de toate păcătuirile,

de toate nelegiuirile,

așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă,

un singur drum,

o singură dragoste  și o pâine rotundă pe masă.

~

Izbăvește-ne, Doamne,Monica Pîrlici

de străvechiul nostru blestem,

de a porni peste tot,

și nu a ajunge nicăieri,

de a încărca mai mult decât putem duce,

de a le începe pe toate,

și a nu duce nimic până la capăt.

~

Scoală-ne, Doamne în zori,

și trimite-ne la muncă,

la munca cea care nu atât pentru tine,

cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup,

cât pentru suflet.

~

Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie,

așa încât spre seară întorși acasă,

împăcați cu sine și cu lumea din jur,

să cinăm cu ceea ce ni s-a dat –

pâine și apă.

~

Atât de la Domnul.

Și va fi gustoasă, și va fi sățioasă,

Pâinea ceea,

Pentru că mușcând încet,

Cu evlavie,

Adunând în palme fărămiturile,

Vom porni,

În urma plugarului,

Pășind domol pe brazde puhave,

Și calde,

După care tot cântând vom semăna,

Apoi vom ieși la plivit,

La secerat.

~

Vom aduna spic la spic,

Snop lângă snop,

După treierat,

După vânturat,

Vom merge la moară,

Vom căra saci,

Și, firește, plămădind,

Făcând focul la cuptor,

Vom urmări să nu fugă,

Aluatul din covată.

~

Astfel, tot cântând,MPîrlici

Ne vom întoarce la străbuni,

Asigurând mersul vremurilor,

Ne vom creștiniza,

Ne vom reboteza,

Cu gândul la Mântuitorul,

La cele spuse de către Domnul,

La Cina cea Taină.

~

Pentru că acolo,

Unde este pâinea,

Acolo este și Dumnezeu.

~

Curăță-ne, Doamne Cugetul de pustietate,

De întunicime, de răutate,

Curăță-ne auzul de înjurături,

De scrânșete, de blesteme,

Curăță-ne vederile de urâțenii,

De sălbăticii, de josnicii.

~

Dăruiește-ne, Doamne ,

Măcar o oră de liniște curată,

Neprihănită,

O oră de tăcere, de resemnare,

De contemplare,

De aciuare,

Așa ca să putem,

Sta la sfat cu sufletul,

Cu conștiința,

Cu inima.

~

Apoi, tot sfătuindu-ne,

Tot rătăcind prin vremuri,

Prin destine,

De la una la alta,

Vom simți,

Cum se prelinge pe sus,

Pe sus de tot, pe sub ceruri,

Veșnicia.

~

Și atunci vom tresări,

Căci suntem miruiți,

De acea mare minune.

~

Și atunci nu vom înfiora,

Când se va stinge de noi umbra veșniciei.

~

Ne vom auzi glasul,

Acel glas tainic,

Care încă nu a îmbrăcat,

Haina cuvântului,

Nu și-a găsit cu cine să comunice,

Nu și-a ales unda sonoră.

~

Fiind mult prea firav,

Mult prea gingaș,

Mai rămâne gângurind în fașe.

~

Dar acel glas tainic,MP

Intim,

Pe care-l auzim numai noi,

Ne este reazim și sfetnic,

Este sensul suprem,

Al existenței noastre,

El fiind suflare,

din suflarea Domnului.

~

Fără a-l căuta,

Fără a-l cinsti,

Fără a-l înțelege,

Ne vom chinui toată viața,

Nedându-ne seama cine suntem,

De unde venim și,

Încotro ne ducem,

Rămânând în fond,

O păpușă gonită de vânt,

Și îngropată de ploi la întâmplare,

Undeva la o margine.

~

Luminează-ne, Doamne,

Cel puțin arareori,

Cu gânduri bune,

Înțelepte, Roditoare,

Căci trecându-ne veacul,

Cu apucături,

De cele care,

Eu ție, tu mie,

Ori tu pe el,

Ori el pe tine,

Jos cu cela,

Jos cu ista,

Și tot așa din an în an,

Din tată în fiu,

Din generație,

În generație,

Am distrus totul ce ni s-a nimerit,

La îndemână.

~

Pământurile,

Satele,

Vetrele,

Limba,

Și însuși felul nostru de a fi.

~

Am decăzut , Doamne,

Tot numărându-ne zilele,

De la o datorie,

La o altă datorie,

De la o supărare,

La o altă supărare,

De la o speranță,

La o altă speranță,

De la o alegere,

La o altă alegere,

De la o dezamăgire, la o altă dezamăgire…

Am sălbăticit, Doamne,

Tot înlocuind iubire cu patul,

Convingerile cu șiretenia,

Demnitatea cu rațiuni politice,

Fața,

Cu averea,

Slujirea cu trădarea.

~

Luminează-ne , Doamne,

Cu câte-un gând curat,

Adânc, omenesc.

~

Așa încât,

Să ne putem aduna,

Sub acoperișul lui,

De la părinți,

De la strămoși,

Până la urmașii,

Ce vor să vină.

~

Pornind prin streinătăți,

Prin vremuri străbătând,

Mizerie,

Sărăcie,

Nedreptate,

Vom duce,

Crucea Destinului,

Cât ni s-a dat,

Până la locul hotărât,

De către Tine,

Simțind,

La fiece pas,

La fiece cotitură,

Ajutorul,

Bunătatea,

Și Binecuvântarea Ta.

~

Întoarce-ne , Doamne,

Acea respirație,

Largă, senină,

Care să cuprindă,

În sinea sa,

Toată frumusețea,

Toată adâncimea,

Toată tristețea,

Verbului matern.

~

Dăruiește-ne , Doamne,

Acea Bunăvoință,

Fără de margini,

Cu care vom privi,

Cu care vom primi,

Lumea,

Pentru ca atunci,

Luminarea cerească,

Va prinde rădăcini,

Va da roadă,

Așa ca să putem spune,

În ceasul de pe urmă,

C-am trăit și noi,

Pe lumea asta. Și Dumnezeu,

A fost cu noi.

Amin.

Interpretare: Monica PÎRLICI

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Sfântul Nicolae

5 Dec

Începând cu secolul al VI-lea, Nicolae a fost recunoscut ca sfânt. Lui îi sunt atribuite 21 de miracole, fiind cunoscut pentru dragostea sa pentru copii şi pentru bunătatea pe care o răspândea în jurul său.

Sfântul Nicolae
De când era copil, a fost renumit pentru minunile pe care le înfăptuia. Legendele povestesc că a readus la viaţă un corăbier, care căzuse de pe catarg, a vindecat boli incurabile, a oprit, prin rugăciune şi post, o furtună de pe mare şi a
readus la viaţă nişte studenţi, care fuseseră jefuiţi şi omorâţi de un hangiu.

Una dintre cele mai cunoscute legende în care apare Sfântul Nicolae este cea a celor trei surori, fetele unui om sărac, care, din această cauză, nu se puteau mărita.
Trecând pe lângă casa sărăcăcioasă, Nicolae le-a auzit pe fete plângând, pentru că tatăl lor era nevoit să le vândă unui bogătaş şi a lăsat în faţa casei un săculeţ cu aur, pentru ca fata cea mare să se poată mărita.

A făcut la fel şi în anul următor, când trebuia să se mărite fata mijlocie. În al treilea an, tatăl fetelor a stat la pândă, ca să vadă cine era cel care le ajuta pe fiicele lui. Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit pe acoperişul casei şi a aruncat punguţa pe horn. Săculeţul a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului, de aici provenind obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la gura şemineului

Moș Nicolae

Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu se arată niciodată copiilor. Se spune că este bătrân şi are barba albă, iar în ziua de Sfântul Nicolae, acesta îşi scutură barba, ca să cadă şi primii fulgi de zăpadă.

Pentru c o p i i i cuminţi, Moş Nicolae aduce dulciuri şi fructe, dar cei care nu au fost ascultători primesc de la Moş o nuieluşă. De Sfântul Nicolae se pun crenguţe de măr în apă, ca să înflorească de Crăciun.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Este Har – Părintele Iustin Pârvu

22 Iun
Un fel de IF a lui Kipling … de data asta din prea plinul de frumos dumnezeiesc al Părintelui Iustin Pârvu.

Este Har - Parintele Iustin Parvu

Este Har…
– să iubeşti fără să fii iubit…
– să slujeşti fără să fii preţuit…
– să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
– să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
– să ierţi fără să fii iertat…
– să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
– să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
– să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
– să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
– să investeşti clădind fără speranţe…
– să taci pentru a nu face rău aproapelui…
– să vorbeşti de dragul adevărului…
– să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
– totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

Sursa

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––