Tag Archives: amintiri

Casa Sufletului : cea mai nobilă descriere

27 mai

Deschid, cu bucurie, fereastra Sufletului pentru a asculta adierea speranţei şi pentru a simţi parfumul timpului. Acest lucru îl fac zilnic. El, Sufletul, este mereu în căutare de esenţe de nou.

Ce face cu ele ? Mă are pe mine, Casa Sa , ce o decorează cu o imaginaţie atentă.

Ce simt Eu ? Inspiraţia Sa Mă face Să zâmbesc, Să cred în schimbare şi în nemurire.

Călătoria emoţiilor Sale jucăuşe Le transform, mai apoi,  în petale de amintiri, îmbogăţite de miresme plăcute, culese din aleea vieţii.

Aici Îmi închei nobila descriere.

Te invit şi pe tine la un tur de introspecţie subtilă!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Amintiri frumoase: Info-sport

19 apr.

Este o duminică friguroasă de aprilie care mă trimite, cu nostalgie, la vremurile liceului. Multe amintiri frumoase, pe care le păstrez cu drag , pentru că au însemnat formarea mea ca adolescent . Diversitatea activităţilor la care m-am  implicat, m-a ajutat să leg prietenii interesante şi, totodată, să învăţ ce înseamnă să fii generos şi atent în relaţiile cu ceilalţi.

Un proiect tare drag mie a fost realizarea revistei de sport a liceului : Info-sport. Aici mi-am exersat pentru prima dată „calităţile de reporter” şi am luat interviuri  domnilor profesori transformate, cu seriozitate, în articole complete. Experienţa aceasta îmi aduce mereu un zâmbet pe buze şi, cred că, cel mai bun mod de a vă transmite trăirea mea este să vă invit să citiţi primul număr , din Martie 2006.

Îmi închei aici călătoria nostalgică către trecut şi fac un pas hotărât în prezent, pentru că este locul potrivit pentru a fi.

O duminică cât mai reuşită

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––