Tag Archives: Supa de pui pentru suflet

Poveste de Ziua Îndrăgostiţilor

7 Feb

Larry şi Jo Ann erau un cuplu ca oricare altul. Cei doi locuiau într-o casă obişnuită, pe o stradă oarecare. La fel ca multe alte cupluri, se străduiau şi ei să o scoată la capăt şi să îşi crească cum trebuie copiii.

Cei doi erau obişnuiţi şi  dintr-un alt punct de vedere: se certau frecvent. O bună parte din conversaţia lor consta în analiza tuturor lucrurilor rele din căsnicia lor şi în acuzaţiile reciproce pe care şi le aduceau.

Într-o zi s-a petrecut însă ceva cu totul neobişnuit.

-Ştii, Jo Ann, am un sertar magic. Ori de câte ori îl deschid, îl găsesc plin  cu lenjerie şi cu şoşete curate, i-a spus Larry. Doresc să îţi mulţumesc pentru că ai ţinut  în permanenţă sertarul plin în toţi aceşti ani.

Jo Ann s-a uitat la soţul ei pe deasupra ochelarilor.

-Ce vrei de fapt, Larry?

-Nimic. Doream doar să îţi spun că apreciez acest sertar magic.

Nu era prima dată când Lary avea un comportament ciudat, aşă că Jo Ann şi-a scos rapid incidentul din minte. Peste câteva zile, el s-a repetat însă:

-Jo Ann, doresc să îţi mulţumesc pentru că ai trecut cifrele corecte în registrul cu cheltuieli în această lună. Ai nimerit-o de 15 ori din 16. Este un record pentru tine.

Nevenindu-i să îşi creadă urechilor, Jo Ann şi-a întrerupt lucrul de mână şi s-a uitat la soţul ei.

-Larry, tu te plângi întotdeauna de faptul că greşesc seriile cecurilor pe care le înregistrez în registru. Ce-ţi veni acum să mă lauzi?

-Nu am niciun motiv special, i-a răspuns el. Doream pur şi simplu să ştii că apreciez  ceea ce faci.

Jo Ann a scuturat din cap şi s-a întors la lucrul ei manual. „Ce-o fi cu el?”, s-a întrebat în sinea ei.

A doua zi, când a scris un cec pentru băcănia din care îşi făcea cumpărăturile, ea a verificat însă mai atentă dacă a notat corect seria. „De ce-mi pasă subit de prostiile astea?”, s-a întrebat din nou.

A încercat să ignore incidentul, dar bizarul comportament al lui Larry nu s-a oprit aici, ci a continuat.

-Jo Ann, a fost o cină grozavă, i-a spus el într-o seară.Apreciez sincer  eforturile tale. Cred că în ultimii 15 ani ai gătit cel puţin 14.000 de mese pentru mine şi pentru copii.

Peste câteva minute:

-Uau,Jo Ann, casa arată super! Cred că munceşti din greu ca să o întreţii atât de bine.

Şi în sfârşit:

-Îţi mulţumesc, Jo Ann, pentru că eşti cea care eşti. Compania ta îmi face o mare plăcere.

Jo Ann a început să se îngrijoreze sincer. „Ce s-a întâmplat cu toate sarcasmele şi criticile lui?”, s-a întrebat ea.

Temerile ei că s-a întâmplat ceva ciudat cu soţul său i-au fost confirmate de fiica lor, Shelly, în vârstă de 16 ani, care i-a spus:

-Mamă, tata a luat-o razna. Tocmai mi-a spus că arăt bine, deşi sunt fardată cam tare şi port nişte haine care chiar şi mie mi se par deochiate. Nu este în firea lui, mamă.Ce-o fi în neregulă cu el?

Orice ar fi fost în neregulă, comportamentul lui Larry a continuat. Zi şi noapte, al a continuat să se focalizeze asupra lucrurilor pozitive, insistând asupra lor.

După câteva săptămâni, Jo Ann a început să se obişnuiască cu comportamentul neobişnuit al soţului ei, ba chiar din când în când să îi şi mulţumească. Îi făcea plăcere să ştie că eforturile ei sunt remarcate şi apreciate, dar într-o zi s-a întâmplat ceva care chiar a lăsat-o cu gura căscată.

-Aş dori să faci o pauză, i-a spus Larry. În seara aceasta am să spăl eu vasele. De aceea, te rog să laşi tigaia aceea şi să ieşi din bucătărie.

A urmat o pauză foarte lungă.

-Mulţumesc,Larry. Mulţumesc mult!

Starea de spirit a lui Jo Ann a început să se îmbunătăţească, la fel ca şi încrederea în sine, iar când şi când cei ai casei o puteau chiar auzi fredonând. Stările ei proaste de odinioară s-au rărit mult. „Sinceră să fiu, îmi cam place noul comportament al lui Larry”, s-a gândit ea.

Acesta ar putea fi sfârşitul poveştii, dar adevărul este că într-o zi s-a mai întâmplat un lucru extraordinar.

-Larry,i-a spus Jo Ann, aş vrea să îţi mulţumesc pentru că în toţi aceşti ani ne-ai asigurat tuturor pâinea şi întreţinerea. Nu cred că ţi-am spus vreodată până acum acum cât de mult apreciez acest lucru.

Larry nu i-a dezvăluit niciodată lui Jo Ann motivele dramaticei sale schimbări de comportament, oricât de mult a insistat aceasta. Se pare că acest lucru va rămâne unul din multele mistere ale vieţii. Oricum, nu mă deranjează prea mult.

Vedeţi voi, eu sunt Jo Ann.

Jo Ann Larsen,

Ştirile Deseret

extras din cartea Supă de pui pentru sufletJack Canfield şi Mark Victor Hansen.

Bonus: Un video despre ce poate să însemne dragostea(adevărată)

Sursa: 1

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Un simplu gest

31 Jan

Orice om poate fi măreţ… căci orice om îşi poate sluji semenii. Nu trebuie să ai diplomă universitară pentru a-ţi oferi serviciile altora. Nu trebuie să stăpâneşti corect acordul subiectului cu predicatul pentru a ajuta pe cineva. Tot ce îţi trebuie este o inimă plină de graţie. Un suflet născut din iubire. Martin Luther King, Jr.

Într-o zi , Mark se întorcea de la şcoală, când a observat că băiatul din faţa lui s-a împiedicat şi şi-a scăpat pe jos geanta în care avea toate cărţile, două pulovere, o bâtă de baseball, o mănuşă şi un mic reportofon. Mark a îngenuncheat şi l-a ajutat pe băiat să îşi adune lucrurile împrăştiate peste tot. Dat fiind că mergeau în aceeaşi direcţie, s-a oferit să îi ducă el o parte din lucruri. Pe drum, Mark a aflat că numele băiatului era Bill, că îi plăceau jocurile video, baseball-ul şi istoria, dar avea probleme cu celelalte materii, şi că tocmai se despărţise de prietena lui.

Cei doi au ajuns mai întâi acasă la Bill, iar acesta l-a invitat pe Mark să intre şi să bea o Coca Cola. Cei doi s-au uitat la televizor, iar după-amiaza a trecut repede, sporovăind şi râzând. În final, Mark a plecat acasă. Cei doi au continuat să se vadă şi în zilele următoare după ore, au luat masa împreună o dată sau de două ori, iar în cele din urmă au absolvit clasa a zecea. În clasa a unsprezecea au nimerit împreună, iar Mark şi Bill au continuat să aibă contacte sporadice. A urmat apoi mult aşteptata clasă a 12-a, iar cu trei săptămâni înainte de absolvire, Bill l-a întrebat pe Mark dacă îi poate spune ceva.

Bill i-a reamintit cu această ocazie de ziua în care s-au cunoscut.

-Te-ai întrebat vreodată de ce aveam atât de multe lucruri la mine în acea zi? l-a întrebat el.Ei bine, îmi scosesem toate lucrurile din vestiar şi le duceam acasă, căci nu doream să las nimic în urma mea. Intenţia mea era să ajung acasă şi să mă sinucid, scop în care furasem somniferele mamei mele. După ce am petrecut însă întreaga zi discutând şi râzând cu tine, mi-am dat seama  că dacă m-aş fi sinucis, aş fi ratat acele momente minunate şi multe altele care ar fi putut urma. Vezi tu, Mark, atunci când m-ai ajutat să îmi culeg lucrurile de jos în acea zi, tu ai făcut de fapt mult mai mult: mi-ai salvat viaţa.

  John W. Schlatter

*extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ai de gând să mă ajuţi ?

10 Jan Ai-de-gând-să-mă-ajuţi

În anul 1989, un cutremur de 8,2 grade pe scara Richter a lovit Armenia, omorând peste 30.000 de oameni în mai puţin de patru minute.

  În mijlocul haosului declanşat de cutremur, un tată şi-a părăsit soţia care se afla în siguranţă acasă şi s-a grăbit către şcoala în care ar fi trebuit să fie fiul său, dar a descoperit că aceasta fusese transformată într-un morman de dărâmături.

  După trauma şocului iniţial, bărbatul şi-a amintit de promisiunea pe care i-a făcut-o întotdeauna fiului său: ” Indiferent de împrejurări, voi fi întotdeauna alături de tine! „, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Privind mormanul de dărâmături din faţa sa, el s-a gândit că situaţia este lipsită de orice speranţă, dar nu putea uita promisiunea pe care i-o făcuse fiului său.

  Bărbatul a încercat să-şi aducă aminte în ce parte a şcolii era situată clasa fiului său. Şi-a dat seama că aceasta era situată în colţul din dreapta al clădirii, aşa că s-a repezit acolo şi a început să scormonească prin moloz.

  Între timp, la şcoală au sosit şi alţi părinţi, care au început să se lamenteze imediat: ” Vai, fiul meu! Fiica mea! „, încercând să îl tragă dintre dărâmături sub pretext că:

-Este prea târziu!

-Au murit cu toţii!

-Nu mai poţi face nimic!

-Du-te acasă! i-au spus alţii.

-Priveşte realitatea în faţă. Nu mai poţi face nimic. Nu faci decât să înrăutăţeşti şi mai tare lucrurile.

  Bărbatul le-a dat însă tuturor acelaşi răspuns:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  După care a continuat să mute bucăţile  de dărâmături , una câte una.

  La faţa locului a sosit şi şeful  pompierilor, care a încercat la rândul lui să îl scoată pe bărbat dintre grămezile de moloz , spunându-i:

-Conductele explodează pretutindeni. Eşti în pericol de moarte. Ne vom ocupa noi de toate. Du-te acasă.

  Tatăl plin de iubire pentru fiul său nu avea însă altă replică de dat decât:

-Ai de gând să mă ajuţi ?

  A sosit apoi poliţia, care l-a avertizat:

-Ştim că eşti furios şi deznădăjduit, dar s-a terminat. Îi pui în pericol şi pe ceilalţi. Du-te acasă! Ne vom ocupa noi de toate.

-Aveţi de gând să mă ajutaţi? nu s-a lăsat intimidat bărbatul.

  Plin de curaj, el a continuat  să lucreze, căci dorea să ştie cu certitudine  dacă băiatul lui este mort  sau trăieşte.

  Bărbatul armean  a săpat timp de opt ore… 12 ore… 24 de ore… 36 de ore… iar în cea de-a 38-a oră de lucru a dat  la o parte o ultimă bucată de moloz şi a auzit vocea fiului său. Simţind cum renaşte, tatăl a ţipat:

-ARMAND!

-Tată!?! a auzit el. Sunt eu,tată! Le-am spus eu celorlalţi copii să nu îşi facă griji! Ştiam că  dacă mai eşti în viaţă, o să vii să mă salvezi, şi astfel vor fi şi ei salvaţi. Doar mi-ai promis de atâtea ori  că vei fi alături  de mine în orice condiţii! Ai reuşit, tată!

-Ce se întâmplă acolo? Care este situaţia ? a întrebat bărbatul.

-Am rămas 14 din 33, tată. Suntem  speriaţi, înfometaţi şi însetaţi, dar fericiţi că eşti aici. Când clădirea s-a prăbuşit, s-a creat un fel de boltă care ne-a salvat.

-Ieşi afară, băiete!

-Nu, tată! Scoate-i mai întâi pe ceilalţi copii, căci pe mine ştiu sigur că o să mă scoţi! Ştiu că indiferent de situaţie, vei fi alături de mine!

Mark V. Hansen

Ai-de-gând-să-mă-ajuţi

Extras din cartea Supă de pui pentru suflet , scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Sunt profesor

20 Dec

Sunt profesor.

M-am născut în primul moment în care din gura unui copil a ieşit o întrebare.

Am fost foarte mulţi oameni în foarte multe locuri.

Am fost Socrate, care i-a învăţat pe tinerii din Atena să descopere lucruri noi punând întrebări.

Am fost Ann Sullivan, care i-a descris secretele universului lui Helen Keller.

Am fost Esop şi Hans Christian Andersen, care au revelat multe adevăruri prin povestirile şi fabulele lor.

Am fost Marva Collins, care s-a luptat pentru dreptul la educaţie al tuturor copiilor.

Am fost Marva McCleod Bethune, care a construit un colegiu pentru comunitatea sa, folosind lăzi portocalii în loc de pupitre.

Şi am fost Bel Kaufman, care s-a luptat să urce pe scara care cobora…

Am fost Booker T. Washington, Buddha, Confucius, Ralph Waldo Emerson, Leo Buscaglia, Moise şi Iisus.

Am fost de asemenea mulţi alţi profesori, ale căror nume  şi feţe  au fost uitate demult, dar ale căror lecţii şi caractere vor rămâne întotdeauna vii prin realizările elevilor.

Am plâns cu bucurie la nunţile foştilor mei elevi, am râs emoţionat la naşterea copiilor lor şi am plâns îndurerat, cu capul plecat, în faţa mormintelor care au înghiţit prematur corpurile lor mult prea tinere.

De-a lungul vremii mi s-a cerut să fiu actor, prieten, medic, antrenor, să găsesc articole pierdute, să împrumut bani, să fiu şofer de taxi, psiholog, înlocuitor de părinte, vânzător, politician şi păstrător al credinţei.

Deşi am folosit hărţi, incantaţii, formule, verbe, istorii şi cărţi, nu i-am putut învăţa niciodată nimic pe elevii mei, căci ei sunt întotdeauna proprii lor profesori şi nimeni din afară nu le poate spune vreodată cine sunt.

Eu sunt un paradox. Vorbesc cel mai tare atunci când ascult cel mai atent. Cel mai mare talent al meu constă în acceptarea apreciativă a lecţiilor pe care mi le predau elevii mei.

Nu mi-am propus niciodată să mă îmbogăţesc din punct de vedere material, dar sunt totuşi un căutător de comori, căci caut întotdeauna noi oportunităţi pentru ca elevii mei să îşi poată folosi propriile talente, multe dintre ele ascunse dincolo de zidurile de autoapărare pe care şi le-au construit singuri.

Nu există om care munceşte mai fericit ca mine.

Un medic aduce pe lume o viaţă nouă, într-un moment cu adevărat magic. Eu asist zilnic la renaşterea acestei vieţi prin punerea de noi întrebări, prin semănarea de noi idei şi de noi prietenii.

Un arhitect ştie că dacă va construi o clădire cu atenţie, aceasta va rezista secole la rând. Un profesor ştie că dacă va construi cu iubire şi în spiritul adevărului, construcţia sa va dura de-a pururi.

Sunt un luptător, căci mă lupt zilnic cu presiunea semenilor mei, cu negativitatea, cu teama, cu conformismul, cu prejudecăţile, cu ignoranţa şi cu apatia. Din fericire, am aliaţi de nădejde: Inteligenţa, Curiozitatea, Sprijinul Părinţilor, Individualitatea, Creativitatea, Credinţa, Iubirea şi Râsul. Aceştia nu-mi refuză niciodată sprijinul lor.

Şi cui i-aş putea mulţumi pentru această viaţă minunată pe care am norocul de a o trăi dacă nu vouă, părinţilor ? Căci voi mi-aţi făcut marea onoare de a-mi încredinţa marea voastră contribuţie la eternitate: copiii voştri.

Aşadar, am un trecut bogat în amintiri şi un prezent provocator, aventuros şi amuzant, care îmi permite să mă joc cu viitorul altor oameni.

Sunt profesor… şi îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru acest lucru.

         John W. Schlatter

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen,

capitolul al 4-lea: Despre învăţare

A învăţa înseamnă a afla ceea ce ştiai deja.

A acţiona înseamnă a demonstra că ştii ce ai învăţat.

A preda înseamnă a le reaminti celorlalţi că ştiu subiectul predat la fel de bine ca tine.

Voi sunteţi cu toţii învăţăcei, oameni care acţionează şi profesori.

Richard Bach

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut ? Te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Darul delfinului

7 Jul

 

darul-delfinului

Înotam sub apă, la o adâncime de peste 10 metri. Ştiam că nu ar fi trebuit să merg atât de departe, dar eram o foarte bun înotătoare, aşa că am riscat. Curentul nu era foarte puternic, iar apa era caldă, limpede şi atrăgătoare. Când mi s-a pus un cârcel, mi-am dat seama câtde prosteşte am procedat. Nu mă simţeam foarte speriată, dar cârceii sau înmulţit, îndeosebi în zona stomacului. Am încercat să îmi dau jos centura de la brâu, dar nu am reuşit. Am început să mă scufund şi să devin cu adevărat speriată, fapt care mi-a paralizat orice mişcări. Am privit cadranul ceasului de măsurare a aerului din rezervor şi am constatat că nu mai aveam prea mult. Am încercat să îmi masez abdomenul. Nu purtam costum de scafandru, dar nici nu mă puteam îndrepta, aşa că nu-mi puteam masa muşchii cuprinşi de cârcei.

M-am gândit : „ Nu pot muri aşa! Mai am multe lucruri de făcut!” Mi se părea ridicol să mor în acest fel, fără să ştie nimeni de mine. De aceea, am strigat în sinea mea: „Ajutor! Vă rog, oricine mă aude!

Nu eram deloc pregătită pentru ceea ce s-a întâmplat în continuare. Am simţit că mă atinge ceva de la spate, chiar sub subsoară. „O, nu, m-am gândit. Rechini!” Eram terorizată. Cineva părea să mă ridice însă la suprafaţa apei, ca şi cum m-ar fi tras de braţ. Cu privirea perferică am văzut atunci un ochi. Avea cea mai minunată privire din câte mi-aş fi putut imagina. Uitându-mă la el, am ştiut că sunt în siguranţă.

Am continuat să mă ridic la suprafaţă, cu aripioara lui dorsală sub subsoara mea şi îmbrăţişându-l strâns. M-am relaxat complet şi l-am îmbrăţişat de-a dreptul. Simţeam că animalul îmi transmite o stare de siguranţă şi că mă vindecă în timp ce mă ridică la suprafaţă. Cârceii mei au dispărut odată cu relaxarea care m-a cuprins, aşa că am rămas cu convingerea absolută că delfinul ma vindecat.

După ce m-a scos la suprafaţă, a continuat să mă împingă către mal. M-a condus până la o apă atât de puţin adâncă încât am început să mă tem să nu eşueze la ţărm, aşa că l-am împins la rândul meu în apa mai adâncă. A rămas acolo, privindu-mă ca să vadă dacă mă simt bine.

Mi s-a părut că am primit o a doua şansă în viaţă. Mi-am scos centura de greutate şi rezervorul de oxigen, apoi restul costumului şi m-am întors în apă, complet goală, pentru a fi alături de acel delfin. Mă simţeam uşoară, liberă şi vie, şi nu îmi doream altceva decât să mă joc în apă şi să mă bucur de acea libertate. Delfinul m-a dus din nou în larg şi a început să facă giumbuşlucuri alături de mine. Cu această ocazie, am observat că ceva mai departe se afla o întreagă colonie de delfini.

După o vreme m-a readus la ţărm. Eram deja foarte obosită, pe punctul de a leşina, aşa că s-a asigurat că sunt în siguranţă în apa puţin adâncă de lângă mal. Apoi s-a întors în lateral,astfel încât să mă poată privi cu un ochi. Am rămas astfel foarte mult timp , într-o stare aproape de transă. Imagini din trecut îmi treceau prin minte. Apoi delfinul a scos un sunet ascuţit şi s-a întors la fraţii lui. În scurt timp au dispărut din vedere.

Elizabeth Gawain

darul--delfinului

Extras din cartea : Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

 

Gândește-te la următoarele exemple

5 Jun
  • După primul test în fața camerei de luat vederi, Fred Astaire a primit următoarea evaluare de la directorul MGM(datată 1933): ” Nu știe să joace! Are un început de chelie! Știe să danseze cât de cât!  ” Astaire a păstrat această evaluare toată viața. A pus-o într-un chenar și a păstrat-o deasupra șemineului din casa sa din Beverly Hills.
  • Un expert a spus despre Vince Lombardi: ”  Nu dispune decât de cunoștințe minime legate de fotbal. Este lipsit de motivație „.
  • Socrate a fost numit:” Un corupător imoral al tinerilor  „.
  • Când Peter J. Daniel era în clasa a patra, învâțătoarea sa, doamna Philips, îi repeta frecvent:” Peter J. Daniel, ești un măr putred printre cele bune și nu vei realiza niciodată nimic în viață  „. Peter a fost de-a dreptul incult până la vârsta de 26 de ani. Un prieten i-a citit într- o seară cartea lui Napoleon Hill, Folosește-ți mintea pentru a te îmbogăți. La ora actuală, el deține în proprietate colțurile străzilor în care obișnuia să se bată altădată și tocmai și-a publicat ultima sa carte, intitulată Doamna Philips, ați greșit!
  • În tinerețe, Louisa May Alcott, autoarea bestsellerului Femeile mici , a fost îndemnată de  propria sa familie să se facă servitoare sau croitoreasă.
  • Beethoven nu cânta foarte bine la vioară și prefera să își cânte propriile compoziții în loc să își perfecționeze tehnica. Exasperat, profesorul lui de vioară i-a spus că nu valoarează doi bani ca și compozitor.
  • Părinții celebrului cântăreț de operă Enrico Caruso și-ar fi dorit ca fiul lor să se facă inginer. Propriul lui profesor de canto i-a spus că nu are deloc voce și deci nu va putea cânta nicodată pe șcenă.
  • Charles Darwin, creatorul Teoriei Evoluției, a renunțat la cariera sa medicală pentru a se dedica cercetării. Propriul său tată i-a spus:”  Nu-ți pasă decât de câini și de șoareci „. În autobiografia sa, Darwin povestește: ” Toți profesorii mei și propriul meu tată m-au considerat un băiat banal, cu un intelect mult sub nivelul mediu  „.
  • În tinerețe, Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar din cauză că îi lipseau ideile. În anii care au urmat, el a început diferite afaceri, dar a dat faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneylandul.
  • Profesorii lui Thomas Edison obișnuia să spună despre el că este prost pentru a învăța vreodată ceva.
  • Albert Einstein nu a vorbit deloc până la vârsta de patru ani și nu a învățat să citească decât la șapte ani. Profesorul lui l-a descris ca fiind: ” Încet la minte , nesociabil și veșnic pierdut în reveriile sale prostești  „. Școala Politehnică  din Zurich a refuzat să îl admită.                                             citat-albert-einstein-01
  • În timpul școlii, Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la chimie a ieșit pe locul 15 din 22 de elevi.
  • Isaac Newton a avut note foarte mici în școala generală.
  • Tatăl sculptorului Rodin a spus despre fiul său: ”  Am un idiot în loc de fiu „. Descris ca fiind cel mai slab elev din școală, Rodin a dat de patru ori la facultatea de artă înainte de a fi admis. Propriul lui unchi îl considera imposibil de educat.
  • Lev Tolstoi, autorul celebrului roman Război și pace, a fost dat afară din facultate, fiind considerat ” incapabil și nedoritor să învețe „.
  • Celebrul dramaturg Tennessee Wiliams s-a înfuriat când piesa sa , Eu, Vasha, nu a fost aleasă să fie jucată în urma competiției desfășurate la ora sa de literatură engleză de la Universitatea din Washinton. Profesorul lui și-a amintit mai târziu că Williams a denunțat vehement inteligența evaluatorilor care i-au respins piesa.
  • Angajatorii lui E.W. Woolworth de la magazinul la care a lucrat în tinerețe l-au dat afară, spunând despre el că nu are suficient bun simț pentru a-și servi cum trebuie clienții.
  • Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte  de a avea în sfârșit succes.
  • Babe Ruth, considerat unanim de istoricii sportului drept cel mai mare atlet al tuturor timpurilor și care a stabilit recordul absolut și nedepășit al timpului de alergare pe terenul de joc ( home run  ), a stabilit inclusiv cel mai mare record pentru lovituri ratate ( strikeouts  ).
  • Winston Churchill a fost lăsat repetent în clasa a șasea. Până să devină prim ministru al Marii Britanii, la 62 de ani, el a dus o viață plină de rateuri și eșecuri. Churchill nu și-a adus marea contribuție la bunul mers al acestei lumi decât în anii senectuții.
  • Nu mai puțin de 18 edituri au respins povestioara în 10.000 de cuvinte a lui Richard Bach despre un pescăruș care ” zboară  „, intitulată Pescărușul Jonathan Livingston, înainte ca editura Macmillan să se decidă în sfârșit să o publice în anul 1970. Până în anul 1975  cartea s-a vândut în peste șapte milioane de exemplare numai în Statele Unite.
  • Richard Hooker a lucrat timp de șapte ani la romanul lui umoristic de război, M*A*S*H*, după care a fost respins de 21 de edituri înainte ca editura Morrow să se decidă să i-l publice. Romanul a devenit peste noapte un bestseller, generând  un film și un serial de mare succes.                    Citate-Charles-Darwin

Cartea: Supă de pui pentru suflet

Autori: Jack CANFIELD, Mark V. HANSEN

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ceea ce ești este la fel de important ca și ceea ce faci

30 Mar

Cel care ești cu adevărat vorbește atât de tare încât nu pot auzi ce spui. Ralph Waldo Emerson

 

Era o după-amiază frumoasă de duminică în Oklahoma City. Bunul meu prieten, Bobby Lewis, își ducea cei doi băieți de care era atât de mândru să joace minigolf. El s-a îndreptat către casă și l-a întrebat pe casier:

–  Cât costă un bilet de intrare ?

– Trei dolari pentru dumneavoastră și trei dolari pentru orice copil mai mare de șase ani, i-a răspuns tânărul. Până la vârsta de șase ani inclusiv copiii pot intra gratuit. Ce vârstă au copiii dumneavoastră ?

– Avocatul are trei ani, iar medicul șapte, i-a răspuns Bobby. Ceea ce înseamnă că îți datorez șase dolari.

Casierul i-a spus:

– Hei, domnule, ai câștigat la loto sau ceva ? Ai fi putut economisi cu ușurință trei dolari spunându-mi că cel mare are șase ani. Eu oricum nu mi-aț fi dat seama.

– Poate că dumneata nu ți-ai fi dat seama, dar copiii și-ar fi dat, i-a răspuns Bobby.

După cum spune Ralph Waldo Emerson: ”  Cel care ești cu adevărat vorbește atât de tare încât nu pot auzi ce spui.   „

În aceste zile dificile, când etica este mai importantă ca oricând, ai grijă să fii un exemplu bun pentru familia și pentru colegii tăi.

Patricipa Fripp

Ceea ce esti este la fel de important ca si ceea ce faci

Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield și Mark Victor Hansen

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă ţi-a plăcut, te invit: să distribui(share)sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui​ !

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Începe cu tine însuți

25 Aug

Pe piatra funerară a mormântului unui episcop anglican aflată în criptele Mănăstirii Westminster stau scrise următoarele cuvinte:

Când eram tânăr și liber, iar imaginația mea nu cunoștea limite, am visat să schimb lumea.

Când am mai îmbătrânit și am devenit mai înțelept, am descoperit că lumea nu se poate schimba,

așa că m-am decis să îmi reduc pretențiile și să schimb doar țara mea.

Nici aceasta nu s-a lăsat schimbată.

Când am ajuns la anii senectuții, mi-am propus într-o ultimă încercare disperată să îmi schimb doar familia,

pe cei care îmi sunt dragi, dar vai!, niciunul nu s-a lăsat schimbat.

Acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau în sfârșit seama de adevăr: dacă m-aș fi schimbat pe mine însumi,

aș fi contribuit prin exemplul meu personal la schimbarea familiei mele.

Inspirat și încurajat de această reușită, aș fi putut face mai multe lucruri bune pentru țara mea,

și cine știe, poate că aș fi schimbat într-adevăr lumea.

                                                                                               Anonim

Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield și Mark Victor Hansen

Te iubesc, fiule!

15 Jun

Câteva gânduri care mi-au trecut prin minte în timp ce îmi conduceam fiul la şcoală:

Bună dimineaţa, puştiule.

Te iubesc, fiule

Arăţi minunat în costumul tău de cercetaş, mult mai suplu decât a fost tatăl tău când era de vârsta ta. Nu cred că am avut părul la fel de lung ca tine până când am ajuns la facultate, dar cel puţin te-aş putea recunoaşte dintr-o mie: eşti puţin cârlionţat după urechi, îţi târai uşor picioarele şi ai genunchii puţin îndoitţi… Ne-am obişnuit unul cu celălalt.

Acum că ai opt ani nu te mai văd la fel de des ca altădată. De Ziua lui Columb ai plecat de acasă la 9:00 dimineaţa. Te-am văzut timp de 42 de secunde la prânz, după care nu ai mai apărut la cina de la ora 5:00. Mi-e dor de tine, dar ştiu că ai lucruri serioase de făcut, cel puţin la fel de serioase ca şi ale celorlalţi şoferi de pe stradă.

Trebuie să creşti, iar acest lucru este cu siguranţă mai important decât să aduni cupoane, să te gândeşti ce acţiuni să mai cumperi şi cum să-i înşeli pe alţii. Trebuie să înveţi ce poţi şi ce nu poţi face, şi să te împaci cu acest lucru. Trebuie să înveţi despre oameni şi despre comportamentul lor atunci când nu se simt bine în propria lor piele, aşa cum se întâmplă cu golanii care îi terorizează pe copiii mai mici decât ei. Mda, şi va trebui să înveţi inclusiv că nu-ţi pasă  de poreclele lor… Adevărul este că o să-ţi pese întotdeauna, dar va trebui să înveţi să te prefaci, căci altfel data viitoare te vor insulta şi mai rău. Nu pot decât să sper că mai târziu îţi vei aduce aminte cum te-ai simţit, astfel încât să nu procedezi şi tu la fel cu copiii mai mici decât tine.

Când a fost ultima dată când ţi-am spus că sunt mândru de tine ? Se pare că am o problemă, de vreme ce nu-mi mai aduc aminte. Îmi amintesc în schimb când am ţipat ultima dată la tine. Ţi-am spus atunci că vom întârzia dacă nu te grăbeşti. Una peste alta, sunt convins că am ţipat de mai multe ori la tine decât te-am încurajat, după cum obişnuia să spună Nixon. Oricum, dacă o să citeşti vreodată acest text, află că sunt mândru de tine. Cel mai mult îmi place la tine independenţa ta, felul în care ştii să ai grijă de tine chiar şi atunci când eu sunt uşor speriat. Nu te-ai plâns niciodată, şi nu pot decât să te admir din  acest punct de vedere.

Oare de ce nu înţeleg taţii că copiii de opt ani au nevoie de tot atâtea îmbrăţişări ca şi cei de patru ani ? Dacă nu o să fiu atent, în scurt timp am să te împung cu degetul şi am să-ţi spun : „Ce zici, puştiule?”, în loc să te îmbrăţişez şi să îţi spun că te iubesc. Viaţa este prea scurtă pentru a ne ascunde afecţiunea. Oare de ce nu înţeleg copiii de opt ani că adulţii de 36 de ani au nevoie de tot atâtea îmbrăţişări ca şi copiii de patru ani ?

Oare ţi-am spus cât sunt de mandru de tine pentru că  ai reînceput să îţi iei pachetul cu mâncare de acasă după o săptămână de mâncat hrană indigestă de la cantină ? Mă bucur că ştii să îţi preţuieşti corpul.

Mi-aş dori ca această călătorie să nu fie atât de scurtă… Aş vrea să vorbim despre noaptea trecută… când fratele tău mai mic dormea, iar eu şi mama ta te-am lăsat să rămâi până mai târziu ca să te poţi uita la meciul echipei Yankees. Astfel de momente sunt atât de speciale. Nimeni nu le poate planifica dinainte. Ori de câte ori încercăm să ne facem împreună planuri, acţiunile noastre nu ies la fel de reuşite ca cele neplanificate. Pentru câteva minute mult prea scurte, mi s-a părut că ai crescut şi că am vorbit fără cuvinte despre : „Ce mai faci la şcoală, fiule ?” Ba chiar ţi-am verificat tema de la matematică, în singura manieră în care m-aş fi putut descurca: cu ajutorul unui calculator.

Tu te pricepi mai bine la numere decât mă voi pricepe eu vreodată. Aşa că am vorbit despre meci, şi s-a dovedit că ştii mai multe decât mine despre jucători, aşa că tot eu am avut de învăţat de la tine. Şi am fost amândoi foarte fericiţi când au câştigat Yancheii.

Hm, iată şi poliţistul de circulaţie. Probabil că ne va supravieţui amândurora. Mi-aş dori să nu trebuiască să mergi la şcoală astăzi. Sunt atâtea lucruri pe care aş dori să ţi le spun.

Ai ţâşnit din maşină ca din puşcă. Eu doream să savurez momentul despărţirii noastre, dar tu ţi-ai depistat deja prietenii.

De fapt , ceea ce doream să îţi spun la despărţire era : „Te iubesc, fiule.”

Te iubesc, fiule

Victor B. Miller

Supă de pui  pentru suflet – Jack Canfield şi Mark Victor Hansen

Nevoia cea mai delicată

16 May Nevoia cea mai delicată

  Cel puțin o dată pe zi, bătrâna noastră pisică neagră vine la unul din noi cu o cerere specială. În mod evident, nu dorește să fie hrănită sau lăsată afară, ci are o nevoie complet diferită.

Dacă stăm așezați, ne sare în poală. Dacă nu, rămâne lângă noi privindu-ne melancolică până când îi creăm condițiile necesare. Odată ajunsă în poala noastră, începe să toarcă chiar înainte de a apuca să o mângâiem pe spate și sub bărbie și să îi spunem ce pisicuță bună este. Se face apoi confortabilă, se întinde toată de plăcere, iar când și când torsul ei scapă de sub control și se transformă într-un strănut. Ne privește cu ochi plini de adorație și cu o încredere absolută, pe care numai un animal o poate avea în stăpânul lui.

  După o vreme începe să se liniștească, încetul cu încetul. Dacă simte că este în regulă, rămâne în poala noastră și ațipește. Dacă nu, se dă jos și își vede senină de treburi. În ambele cazuri, este evident  că delicata ei nevoie i-a fost satisfăcută.

  Fiica noastră descrie acest fenomen în termeni simpli: „Blackie(numele pisicii) simte nevoia să fie toarsă„.

  De altfel, Blackie nu este singura din casa noastră care are această nevoie. O împărtășim și noi, eu și soția mea. Personal , consider că această nevoie este universală și nu corespunde unei singure grupe de vârstă. Totuși, fiind profesor și părinte, eu o asociez în primul rând  cu copiii, cu nevoia lor rapidă și impulsivă de a primi o îmbrățișare, o strângere la piept, un braț după umăr, o învelire cu pătura înainte de culcare, nu pentru că ar avea vreo neliniște, ci pentru că așa li se pare natural.

  Există multe lucruri pe care mi-ar plăcea să le pot face pentru toți copii din lume, dar dacă ar fi să aleg unul singur, acesta ar fi următorul: le-aș garanta tuturor copiilor cel puțin un „tors” bun în fiecare zi.

  La fel ca și pisicile, copiii simt nevoia să toarcă.

  Fred T. Wilhelms

Supă de pui pentru suflet 

Jack Canfield și Mark Victor Hansen