Tag Archives: Supa de pui pentru suflet

Gândește-te la următoarele exemple

5 Iun
  • După primul test în fața camerei de luat vederi, Fred Astaire a primit următoarea evaluare de la directorul MGM(datată 1933): ” Nu știe să joace! Are un început de chelie! Știe să danseze cât de cât!  ” Astaire a păstrat această evaluare toată viața. A pus-o într-un chenar și a păstrat-o deasupra șemineului din casa sa din Beverly Hills.
  • Un expert a spus despre Vince Lombardi: ”  Nu dispune decât de cunoștințe minime legate de fotbal. Este lipsit de motivație „.
  • Socrate a fost numit:” Un corupător imoral al tinerilor  „.
  • Când Peter J. Daniel era în clasa a patra, învâțătoarea sa, doamna Philips, îi repeta frecvent:” Peter J. Daniel, ești un măr putred printre cele bune și nu vei realiza niciodată nimic în viață  „. Peter a fost de-a dreptul incult până la vârsta de 26 de ani. Un prieten i-a citit într- o seară cartea lui Napoleon Hill, Folosește-ți mintea pentru a te îmbogăți. La ora actuală, el deține în proprietate colțurile străzilor în care obișnuia să se bată altădată și tocmai și-a publicat ultima sa carte, intitulată Doamna Philips, ați greșit!
  • În tinerețe, Louisa May Alcott, autoarea bestsellerului Femeile mici , a fost îndemnată de  propria sa familie să se facă servitoare sau croitoreasă.
  • Beethoven nu cânta foarte bine la vioară și prefera să își cânte propriile compoziții în loc să își perfecționeze tehnica. Exasperat, profesorul lui de vioară i-a spus că nu valoarează doi bani ca și compozitor.
  • Părinții celebrului cântăreț de operă Enrico Caruso și-ar fi dorit ca fiul lor să se facă inginer. Propriul lui profesor de canto i-a spus că nu are deloc voce și deci nu va putea cânta nicodată pe șcenă.
  • Charles Darwin, creatorul Teoriei Evoluției, a renunțat la cariera sa medicală pentru a se dedica cercetării. Propriul său tată i-a spus:”  Nu-ți pasă decât de câini și de șoareci „. În autobiografia sa, Darwin povestește: ” Toți profesorii mei și propriul meu tată m-au considerat un băiat banal, cu un intelect mult sub nivelul mediu  „.
  • În tinerețe, Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar din cauză că îi lipseau ideile. În anii care au urmat, el a început diferite afaceri, dar a dat faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneylandul.
  • Profesorii lui Thomas Edison obișnuia să spună despre el că este prost pentru a învăța vreodată ceva.
  • Albert Einstein nu a vorbit deloc până la vârsta de patru ani și nu a învățat să citească decât la șapte ani. Profesorul lui l-a descris ca fiind: ” Încet la minte , nesociabil și veșnic pierdut în reveriile sale prostești  „. Școala Politehnică  din Zurich a refuzat să îl admită.                                             citat-albert-einstein-01
  • În timpul școlii, Louis Pasteur a fost un elev mediocru, iar la chimie a ieșit pe locul 15 din 22 de elevi.
  • Isaac Newton a avut note foarte mici în școala generală.
  • Tatăl sculptorului Rodin a spus despre fiul său: ”  Am un idiot în loc de fiu „. Descris ca fiind cel mai slab elev din școală, Rodin a dat de patru ori la facultatea de artă înainte de a fi admis. Propriul lui unchi îl considera imposibil de educat.
  • Lev Tolstoi, autorul celebrului roman Război și pace, a fost dat afară din facultate, fiind considerat ” incapabil și nedoritor să învețe „.
  • Celebrul dramaturg Tennessee Wiliams s-a înfuriat când piesa sa , Eu, Vasha, nu a fost aleasă să fie jucată în urma competiției desfășurate la ora sa de literatură engleză de la Universitatea din Washinton. Profesorul lui și-a amintit mai târziu că Williams a denunțat vehement inteligența evaluatorilor care i-au respins piesa.
  • Angajatorii lui E.W. Woolworth de la magazinul la care a lucrat în tinerețe l-au dat afară, spunând despre el că nu are suficient bun simț pentru a-și servi cum trebuie clienții.
  • Henry Ford a dat faliment de cinci ori înainte  de a avea în sfârșit succes.
  • Babe Ruth, considerat unanim de istoricii sportului drept cel mai mare atlet al tuturor timpurilor și care a stabilit recordul absolut și nedepășit al timpului de alergare pe terenul de joc ( home run  ), a stabilit inclusiv cel mai mare record pentru lovituri ratate ( strikeouts  ).
  • Winston Churchill a fost lăsat repetent în clasa a șasea. Până să devină prim ministru al Marii Britanii, la 62 de ani, el a dus o viață plină de rateuri și eșecuri. Churchill nu și-a adus marea contribuție la bunul mers al acestei lumi decât în anii senectuții.
  • Nu mai puțin de 18 edituri au respins povestioara în 10.000 de cuvinte a lui Richard Bach despre un pescăruș care ” zboară  „, intitulată Pescărușul Jonathan Livingston, înainte ca editura Macmillan să se decidă în sfârșit să o publice în anul 1970. Până în anul 1975  cartea s-a vândut în peste șapte milioane de exemplare numai în Statele Unite.
  • Richard Hooker a lucrat timp de șapte ani la romanul lui umoristic de război, M*A*S*H*, după care a fost respins de 21 de edituri înainte ca editura Morrow să se decidă să i-l publice. Romanul a devenit peste noapte un bestseller, generând  un film și un serial de mare succes.                    Citate-Charles-Darwin

Cartea: Supă de pui pentru suflet

Autori: Jack CANFIELD, Mark V. HANSEN

Ceea ce ești este la fel de important ca și ceea ce faci

30 Mar

Cel care ești cu adevărat vorbește atât de tare încât nu pot auzi ce spui. Ralph Waldo Emerson

 

Era o după-amiază frumoasă de duminică în Oklahoma City. Bunul meu prieten, Bobby Lewis, își ducea cei doi băieți de care era atât de mândru să joace minigolf. El s-a îndreptat către casă și l-a întrebat pe casier:

–  Cât costă un bilet de intrare ?

– Trei dolari pentru dumneavoastră și trei dolari pentru orice copil mai mare de șase ani, i-a răspuns tânărul. Până la vârsta de șase ani inclusiv copiii pot intra gratuit. Ce vârstă au copiii dumneavoastră ?

– Avocatul are trei ani, iar medicul șapte, i-a răspuns Bobby. Ceea ce înseamnă că îți datorez șase dolari.

Casierul i-a spus:

– Hei, domnule, ai câștigat la loto sau ceva ? Ai fi putut economisi cu ușurință trei dolari spunându-mi că cel mare are șase ani. Eu oricum nu mi-aț fi dat seama.

– Poate că dumneata nu ți-ai fi dat seama, dar copiii și-ar fi dat, i-a răspuns Bobby.

După cum spune Ralph Waldo Emerson: ”  Cel care ești cu adevărat vorbește atât de tare încât nu pot auzi ce spui.   „

În aceste zile dificile, când etica este mai importantă ca oricând, ai grijă să fii un exemplu bun pentru familia și pentru colegii tăi.

Patricipa Fripp

Ceea ce esti este la fel de important ca si ceea ce faci

Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield și Mark Victor Hansen

Începe cu tine însuți

25 Aug

Pe piatra funerară a mormântului unui episcop anglican aflată în criptele Mănăstirii Westminster stau scrise următoarele cuvinte:

Când eram tânăr și liber, iat imaginația mea nu cunoștea limite, am visat să schimb lumea.

Când am mai îmbătrânit și am devenit mai înțelept, am descoperit că lumea nu se poate schimba,

așa că m-am decis să îmi reduc pretențiile și să schimb doar țara mea.

Nici aceasta nu s-a lăsat schimbată.

Când am ajuns la anii senectuții, mi-am propus într-o ultimă încercare disperată să îmi schimb doar familia,

pe cei care îmi sunt dragi, dar vai!, niciunul nu s-a lăsat schimbat.

Acum, când zac pe patul de moarte, îmi dau în sfârși seama de adevăr: dacă m-aș fi schimbat pe mine însumi,

aș fi contribuit prin exemplul meu personal la schimbarea familiei mele.

Inspirat și încurajat de această reușită, aș fi putut face mai multe lucruri bune pentru țara mea,

și cine știe, poate că aș fi schimbat într-adevăr lumea.

                                                                                               Anonim

Supă de pui pentru suflet – Jack Canfield și Mark Victor Hansen

Te iubesc, fiule!

15 Iun

Cateva ganduri care mi-au trecut prin minte in timp ce imi conduceam fiul la scoala:

Buna dimineata, pustiule.

Te iubesc, fiule

Arati minunat in costumul tau de cercetas, mult mai suplu decat a fost tatal tau cand era de varsta ta. Nu cred ca am avut parul la fel de lung ca tine pana cand am ajuns la facultate, dar cel putin te-as putea recunoaste dintr-o mie: esti putin carliontat dupa urechi, iti tarai usor picioarele si ai genunchii putin indoiti… Ne-am obisnuit unul cu celalalt.

Acum ca ai opt ani nu te mai vad la fel de des ca altadata. De Ziua lui Columb ai plecat de acasa la 9:00 dimineata. Te-am vazut timp de 42 de secunde la pranz, dupa care nu ai mai aparut la cina de la ora 5:00. Mi-e dor de tine, dar stiu ca ai lucruri serioase de facut, cel putin la fel de serioase ca si ale celorlalti soferi de pe strada.

Trebuie sa cresti, iar acest lucru este cu siguranta mai important decat sa aduni cupoane, sa te gandesti ce actiuni sa mai cumperi si cum sa-i inseli pe altii. Trebuie sa inveti ce poti si ce nu poti face, si sa te impaci cu acest lucru. Trebuie sa inveti despre oameni si despre comportamentul lor atunci cand nu se simt bine in propria lor piele, asa cum se intampla cu golanii care ii terorizeaza pe copiii mai mici decat ei. Mda, si va trebui sa inveti inclusiv ca nu-ti pasa  de poreclele lor… Adevarul este ca o sa-ti pese intotdeauna, dar va trebui sa inveti sa te prefaci, caci altfel data viitoare te vor insulta si mai rau. Nu pot decat sa sper ca mai tarziu iti vei aduce aminte cum te-ai simtit, astfel incat sa nu procedezi si tu la fel cu copiii mai mici decat tine.

Cand a fost ultima data cand ti-am spus ca sunt mandru de tine ? Se pare ca am o problema, de vreme ce nu-mi mai aduc aminte. Imi amintesc in schimb cand am tipat ultima data la tine. Ti-am spus atunci ca vom intarzia daca nu te grabesti. Una peste alta, sunt convins ca am tipat de mai multe ori la tine decat te-am incurajat, dupa cum obisnuia sa spuna Nixon. Oricum, daca o sa citesti vreodata acest text, afla ca sunt mandru de tine. Cel mai mult imi place la tine independenta ta, felul in care stii sa ai grija de tine chiar si atunci cand eu sunt usor speriat. Nu te-ai plans niciodata, si nu pot decat sa te admir din  acest punct de vedere.

Oare de ce nu inteleg tatii ca copiii de opt ani au nevoie de tot atatea imbratisari ca si cei de patru ani ? Daca nu o sa fiu atent, in scurt timp am sa te impung cu degetul si am sa-ti spun : „Ce zici, pustiule?”, in loc sa te imbratisez si sa iti spun ca te iubesc. Viata este prea scurta pentru a ne ascunde afectiunea. Oare de ce nu inteleg copiii de opt ani ca adultii de 36 de ani au nevoie de tot atatea imbratisari ca si copiii de patru ani ?

Oare ti-am spus cat sunt de mandru de tine pentru ca  ai reinceput sa iti iei pachetul cu mancare de acasa dupa o saptamana de mancat hrana indigesta de la cantina ? Ma bucur ca stii sa iti pretuiesti corpul.

Mi-as dori ca aceasta calatorie sa nu fie atat de scurta… As vrea sa vorbim despre noaptea trecuta… cand fratele tau mai mic dormea, iar eu si mama ta te-am lasat sa ramai pana mai tarziu ca sa te poti uita la meciul echipei Yankees. Astfel de momente sunt atat de speciale. Nimeni nu le poate planifica dinainte. Ori de cate ori incercam sa ne facem impreuna planuri, actiunile noastre nu ies la fel de reusite ca cele neplanificate. Pentru cateva minute mult prea scurte, mi s-a parut ca ai crescut si ca am vorbit fara cuvinte despre : „Ce mai faci la scoala, fiule ?” Ba chiar ti-am verificat tema de la matematica, in singura maniera in care m-as fi putut descurca: cu ajutorul unui calculator.

Tu te pricepi ma bine la numere decat ma voi pricepe eu vreodata. Asa ca am vorbit despre meci, si s-a dovedit ca stii mai multe decat mine despre jucatori, asa ca tot eu ama vut de invatat de la tine. Si am fost amandoi fosrte fericiti cand au castigat Yancheii.

Hm, iata si politistul de circulatie. Probabil ca ne va supravietui amandurora. Mi-as dori sa nu trebuiasca sa mergi la scoala astazi. Sunt atatea lucruri pe care as dori sa ti le spun.

Ai tasnit din masina ca din pusca. Eu doream sa savurez momentul despartirii noastre, dar tu ti-ai depistat deja prietenii.

De fapt , ceea ce doream sa iti spun la despartire era : „Te iubesc, fiule.”

Te iubesc, fiule

Victor B. Miller

Supa de pui  pentru suflet – Jack Canfield si Mark Victor Hansen

Nevoia cea mai delicată

16 Mai Nevoia cea mai delicată

  Cel puțin o dată pe zi, bătrâna noastră pisică neagră vine la unul din noi cu o cerere specială. În mod evident, nu dorește să fie hrănită sau lăsată afară, ci are o nevoie complet diferită.

Dacă stăm așezați, ne sare în poală. Dacă nu, rămâne lângă noi privindu-ne melancolică până când îi creăm condițiile necesare. Odată ajunsă în poala noastră, începe să toarcă chiar înainte de a apuca să o mângâiem pe spate și sub bărbie și să îi spunem ce pisicuță bună este. Se face apoi confortabilă, se întinde toată de plăcere, iar când și când torsul ei scapă de sub control și se transformă într-un strănut. Ne privește cu ochi plini de adorație și cu o încredere absolută, pe care numai un animal o poate avea în stăpânul lui.

  După o vreme începe să se liniștească, încetul cu încetul. Dacă simte că este în regulă, rămâne în poala noastră și ațipește. Dacă nu, se dă jos și își vede senină de treburi. În ambele cazuri, este evident  că delicata ei nevoie i-a fost satisfăcută.

  Fiica noastră descrie acest fenomen în termeni simpli: „Blackie(numele pisicii) simte nevoia să fie toarsă„.

  De altfel, Blackie nu este singura din casa noastră care are această nevoie. O împărtășim și noi, eu și soția mea. Personal , consider că această nevoie este universală și nu corespunde unei singure grupe de vârstă. Totuși, fiind profesor și părinte, eu o asociez în primul rând  cu copiii, cu nevoia lor rapidă și impulsivă de a primi o îmbrățișare, o strângere la piept, un braț după umăr, o învelire cu pătura înainte de culcare, nu pentru că ar avea vreo neliniște, ci pentru că așa li se pare natural.

  Există multe lucruri pe care mi-ar plăcea să le pot face pentru toți copii din lume, dar dacă ar fi să aleg unul singur, acesta ar fi următorul: le-aș garanta tuturor copiilor cel puțin un „tors” bun în fiecare zi.

  La fel ca și pisicile, copiii simt nevoia să toarcă.

  Fred T. Wilhelms

Supă de pui pentru suflet 

Jack Canfield și Mark Victor Hansen

Odihnească-se în pace: Înmormântarea lui „Nu pot”

16 Apr Supa de pui pentru suflet

Sala de clasa a patra în care preda Donna arăta la fel ca multe altele pe care le văzusem  în trecut. Elevii stăteau în pupitre aranjate în cinci rânduri a câte şase. Catedra învăţătoarei se afla în faţă.  Pe un panou alăturat erau notate temele pe care le aveau de făcut elevii. Din multe puncte de vedere era o sală de clasă tipică şi tradiţională. Şi totuşi, mi s-a părut ceva diferit atunci când am intrat pentru prima dată în ea în acea zi. Elevii păreau cuprinşi de o stare de frenezie.

Donna era o învăţătoare veterană din Michigan, aflată la doar doi ani de pensionare. În plus, participa voluntar la un proiect de dezvoltare a învăţământului de anvergură naţională, pe care îl organizasem eu. Programul de pregătire avea ca temă limbajul artistic  care le-ar permite elevilor să se simtă bine în pielea lor şi să preia controlul asupra propriilor lor vieţi. Sarcina Donnei era să implementeze la orele ei ideile predate la cursurile de pregătire. Sarcina mea era să îi inspectez orele şi să încurajez şi mai mult procesul de implementare.

Am ocupat un loc gol din spatele clasei şi am asistat la oră. Toţi elevii lucrau la o temă, notând în caietele lor ideile şi gândurile care le treceau prin minte. Eleva în vârstă de zece ani de lângă mine scria numai fraze care începeau cu „nu pot”:

„Nu pot să lovesc mingea de baseball astfel încât să treacă de a doua bază.”

„Nu pot să fac împarţiri cu mai mult de trei numerale.”

„Nu pot să o fac pe Debbie să mă simpatizeze.”

Pagina ei era pe jumătate plină, dar fata nu dădea semne că ar duce lipsă de idei, ci continua să lucreze cu perseverenţă şi determinare.

M-am plimbat printre rânduri studiind cele scrise de elevi. Toată lumea trebuia să descrie lucruri pe care nu putea să le facă.

„Nu pot face flotări.”

„Nu pot arunca mingea dincolo de gard.”

„Nu mă pot opri după o singură prăjitură.”

Întreaga poveste îmi stârnise deja curiozitatea, aşa că m-am decis să verific ce se întâmplă întrebând-o pe învăţătoare. Când m-am apropiat  de ea, am constatat că şi ea era ocupată cu scrisul, aşa că nu mi s-a părut oportun să o deranjez.

„Nu o pot determina pe mama lui John să vină la şedinţa cu părinţii.”

„Nu o pot determina pe fiică-mea să facă plinul cu benzină la maşină.”

„Nu îl pot determina pe Alan să se folosească de cuvinte în locul pumnilor.”

Incapabil să stabilesc de ce era ocupată toată lumea, inclusiv învăţătoarea, cu scrisul unor fraze negative, care începeau cu „nu pot”, în locul celor pozitive care ar fi început cu „pot să”, m-am intors la locul meu şi mi-am continuat observaţiile. Elevii au continuat să scrie timp de alte zece minute. Marea majoritate a reuşit să îşi umple complet pagina. Unii chiar au început pe o a doua pagină.

-Terminaţi fraza pe care aţi început-o  şi nu mai începeţi alta, le-a spus Donna elevilor, semnalând astfel apropiata încetare a activităţii.

Ea le-a spus apoi elevilor să îşi împăturească foile de hârtie în două şi să le aducă la catedră. Odată ajunşi acolo, ei trebuiau să îşi introducă foile într-o cutie goală de  pantofi.

Când toţi elevii şi-au introdus foile în cutia goală, Donna a făcut acelaşi lucru cu foaia ei. În final, ea a pus capacul pe cutie, a luat-o sub braţ şi a ieşit din clasă, mergând pe coridor. Toţi elevii o urmau. La rândul meu, eu eram în urma elevilor, mai curios ca oricând.

La jumătatea coridorului procesiunea s-a oprit. Donna a intrat într-o încăpere de serviciu şi a scos din ea o lopată. Cu cutia sub brat şi cu lopată în cealaltă mână ea a ieşit din şcoală, cu elevii după ea, şi s-a îndreptat către cel mai îndepărtat colţ al terenului sportiv. Acolo, toată lumea a început să sape o groapă.

Mi-am dat imediat seama ce făceau: urmau să îngroape cutia cu toate neputinţele lor! Săparea gropii a durat peste zece minute, căci marea majoritate a elevilor doreau să preia pe rând lopata şi să contribuie la ea. Când groapa a ajuns la o adâncime de un metru, săpăturile au încetat. Învăţătoarea a aşezat cutia cu foile pe care erau scrise fraze care începeau cu „nu pot” pe fundul gropii, după care a dat semnalul reacoperirii ei cu pământ.

31 de elevi cu vârsta de 10 sau 11 ani au rămas astfel în jurul proaspătului „mormânt”. Fiecare dintre ei introdusese cel puţin o pagină cu fraze care începeau cu „nu pot” în cutia aflată acum la un metru sub pământ. Chiar şi învăţătoarea lor contribuise la acest proces.

În acest moment, Donna le-a spus elevilor:

-Bine, copii, acum prindeţi-vă de mâini şi aplecaţi-vă capetele.

Elevii s-au conformat. Ei au format rapid un cerc în jurul mormântului, luându-se de maini. Şi-au aplecat apoi capetele şi au aşteptat. Donna şi-a început necrologul.

-Prieteni, ne-am strâns astăzi împreună pentru a onora amintirea lui „Nu pot”! Cât timp a fost cu noi pe pământ, acesta ne-a influenţat tuturor vieţile, unora mai mult decât altora. Din păcate, numele său a fost rostit în fiecare clădire publică – în şcoli, în primării, în Parlament şi chiar la Casa Albă.

I-am pregătit lui  „Nu pot” un loc minunat de odihnă şi o piatră funerară pe care stă scris epitaful său. Din fericire, lui i-au supravieţuit fraţii şi surorile sale: „Pot”, „Vreau” si „Am să fac acest lucru imediat”. Aceştia nu sunt la fel de binecunoscuţi ca şi celebrul lor frate şi încă nu sunt la fel de puternici cum a fost el.

Poate într-o bună zi, cu ajutorul vostru, ei vor lăsa o impresie mai puternică asupra acestei lumi.

Fie ca „Nu pot” să se odinească în pace şi fie ca toţi cei prezenţi să îşi continue în pace viaţa în absenţa lui. Amin.

Ascultând acel necrolog, mi-am dat seama că elevii nu vor uita niciodată această zi.  Activitatea realizată de ei era simbolică, fiind o metaforă a vieţii. Era specifică emisferei cerebrale drepte, aşa că avea să rămână întipărită în subconştientul lor cât timp vor trăi.

Ce idee de geniu! Să îi pună pe copii să scrie toate lucrurile pe care „nu puteau” să le facă, apoi să le înmormânteze şi să îi pună să asculte un necrolog! Şi activitatea nu se încheiase încă. La sfârşitul necrologului, învăţătoarea i-a pus pe elevi să mărşăluiască înapoi către clasă, iar apoi să ţină un priveghi.

Au celebrat astfel cu toţii trecerea în nefiinţă a lui „Nu pot” mâncând prăjituri, floricele de  porumb şi bând sucuri de fructe. Donna a dezvelit o piatră funerară mare, creată din carton. A scris pe ea cuvintele „Nu pot” în partea de sus, iar la mijloc RIP. Dedesubt a notat data evenimentului.

Piatra funerară a rămas în sala de clasă pentru tot restul anului, pentru aducere aminte. În rarele ocazii când vreun elev uita şi spunea „nu pot”, Donna nu făcea altceva decât să îi indice semnul RIP. Elevul îşi aducea astfel aminte că „Nu pot” era mort şi îngropat, aşa că îşi reformula afirmaţia.

Donna a fost eleva mea, dar în acea zi am învăţat o lecţie de neuitat de la ea.

Chiar şi acum, mulţi ani mai târziu, ori de câte ori aud expresia „nu pot”, văd în faţa ochilor imagini cu ceremonia funerară realizată de acei elevi de clasa a patra. La fel ca şi ei, îmi amintesc şi eu că „Nu pot” a murit.

Chick Moorman

Supă de pui pentru suflet – JACK CANFIELD şi MARK VICTOR HANSEN

Zambetul

30 Oct
Zambiti unul altuia, zambeste-i sotiei, zambeste-i sotului, zambeste copiilor, zambiti unul altuia – nu conteaza cui – si va va ajuta ca dragostea dintre voi sa creasca.” (Maica Tereza)
Multi americani cunosc povestea minunata a “Micutului Print”, scrisa de Antoine de Saint-Exupery.  Aceasta este o carte extraordinara si plina de intelepciune si poate fi citita si ca o poveste pentru copii, dar si ca una plina de intelesuri pentru oamenii mari. Sunt foarte putini aceia care cunosc si alte scrieri ale autorului. Saint-Exupery a fost un pilot neinfricat care a luptat impotriva nazistilor si a murit in timpul unei lupte. Inainte de al doilea razboi mondial, el a luptat si in razboiul civil din Spania impotriva fascistilor. A scris o poveste fascinanta bazata pe aceasta experienta, intitulata Zambetul (Le Sourire).
Aceasta este povestea pe care vreau sa v-o spun acum. Nu se stie exact daca povestirea este autobiografica sau este doar simpla fictiune. Eu cred ca este autobiografica. El povesteste cum a fost capturat de inamic si aruncat in inchisoare. Era sigur ca a doua zi urma sa fie executat, pentru ca acest lucru se vedea clar din privirile necrutatoare ale gardienilor si din comportamentul lor dur. Din acest moment o sa spun povestea asa cum mi-o aduc eu aminte, cu cuvintele mele.
“Eram sigur ca or sa ma omoare. Am devenit repede nervos si tulburat. M-am scotocit prin buzunare sa vad daca nu cumva mai aveam vreo tigara scapata de perchezitia lor. Am gasit una, dar pentru ca mainile imi tremurau, de-abia puteam s-o duc la gura.  Insa nu aveam cu ce sa o aprind pentru ca imi fusesera luate chibriturile. M-am uitat printre gratii la paznicul meu. Nu puteam sa-i vad ochii. La urma urmei, de ce sa se uite el la un lucru, la un cadavru? Atunci l-am strigat.
“N-ai cumva un foc, por favor ? ”
S-a uitat la mine, a ridicat din umeri si a venit sa-mi aprinda tigara. In timp ce aprindea chibritul, privirea lui s-a lovit inevitabil de a mea. In acel moment am zambit. Nu stiu de ce am facut asta. Poate din cauza nervozitatii sau poate pentru ca, atunci cand esti aproape de cineva, este foarte greu sa nu zambesti. In orice caz eu i-am zambit. In acel moment a fost ca si cum o scanteie s-a aprins intre inimile noastre, intre sufletele noastre. Stiam ca nu vroia asta, dar zambetul meu a trecut printre gratii si l-a facut si pe el sa zambeasca. Mi-a aprins tigara si a ramas langa mine, uitandu-se fix in ochii mei si continuand sa zambeasca. Am continuat si eu sa zambesc, constient acum ca ma aflu langa un om, nu langa un gardian. Iar privirea lui parea sa aiba alta expresie acum.
“Ai copii?” m-a intrebat.
“Da, aici, aici”.
Mi-am scos portofelul si am inceput sa caut nervos fotografia familiei mele. Atunci a scos si el poza cu ninos ai lui si a inceput sa-mi povesteasca despre planurile si sperantele pe care si le-a facut cu ei. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. I-am spus ca mi-e teama ca nu o sa-mi mai vad vreodata familia si ca nu voi avea sansa sa-mi vad copiii mari. I s-au umplut si lui ochii de lacrimi. Brusc, fara sa mai spuna vreun cuvant, a descuiat celula si in liniste m-a ajutat sa plec. Afara din inchisoare, tacuti, am luat drumul inapoi catre libertate. La marginea orasului, m-a eliberat. Si, fara nici un cuvant, s-a intors in oras.
Viata mea fusese salvata de un zambet”.
Da, zambetul – o legatura simpla, neconditionata, naturala intre oameni. V-am spus aceasta poveste,pentru ca mi-ar placea ca oamenii sa stie ca undeva, sub nivelele pe care le construim ca sa ne protejam,demnitatea, titlurile, gradele, statutul social si dorinta de a fi vazuti in anumite circumstante – sub toateacestea, ramane eul nostru autentic si pur. Nu mi-e teama sa-l numesc suflet .

Cu adevarat cred ca, daca aceste parti se pot recunoaste intre ele, atunci nu vom mai fi dusmani. N-am mai putea uri, invidia sau teme. Cu tristete va spun ca toate acele nivele, pe care le construim cu atata grija, ne indeparteaza si ne izoleaza de comunicarea reala cu altii. Povestea lui Saint-Exupery vorbeste despre acele momente magice cand doua suflete se recunosc. Am avut si eu cateva momente asemanatoare. Iubirea este unul dintre ele. Sau momentul in care privesti un copil. De ce zambim cand vedem un copil? Poate pentru ca avem in fata noastra pe cineva care nu are toate acele nivele intimidante, pe cineva al carui zambet stim cu siguranta ca este simplu si din inima. Si atunci copilul din noi zambeste, pentru ca l-a recunoscut pe celalalt. 

Hanoch McCarty

Zambetul
Supa de pui pentru suflet – 101 povestiri pentru mangaierea inimii si înviorarea sufletului – Jack Canfield si Mark Victor Hansen
Marius Robu

Arhive sentimentale

Conspiratii si Mistere

teoria conspiratiei, mistere neelucidate, secrete, extraterestrii, lumi paralele, conspiratii mondiale si locale, stapanii din umbra, illuminati, grupul bilderberg, manipulare, solutii impotriva manipularii, solutii impotriva noii ordini mondiale, anti nwo, stiri alternative, etc…

Caminao's Ways

Do systems know how symbolic they are ?

Dezvoltare profesională

Spre performanţă!

Hrisostom Filipescu

Iartă, iubește, binecuvintează ! Ești o minune. Bucură-te, bucuria mea !

SocialGraphics

Social Media Graphics, Pics, Photos & Images - By @fondalo

Help Matei

Impreuna cu tine ii putem reda zambetul lui Alex

Desinențe

Diferențe de sens redate prin terminații de gânduri,emoții, sentimente ce ne recompun continuu !

Lupul Alb

Blog pentru sufletul tau

Subconstientul genial

Speranta noastra spre nemurire

revistauniversulmeu

Just another WordPress.com site

Suflet pentru Suflet

Un sufletel de copil intinde manuta pentru a fi ajutat....

~ Universul meu ツ ~

Loredana Buciumeanu (Milu)

PrintrePescari

un blog de pescuit,natura si R&R

PsiForce

Gandeste, Simte, Invata

DISCERNE

Viitorul, o paletă de opţiuni. Alege drumul!

STIL DE SCRIITOR

Lumea cartilor: lumea mea

EARTH CHANGE MZ

Viziunea mea asupra omului nou este cea a rebelului in cautarea SINELUI, a fetei lui adevarate. Un om pregatit sa arunce toate mastile, toate caracterele prefabricate, toata ipocrizia, gata sa arate lumii cine este el cu adevarat. Si daca va fi iubit sau condamnat, respectat sau huiduit, incoronat sau crucificat, pentru el va fi acelasi lucru, fiindca A FI TU INSUTI este cea mare binecuvantare a EXISTENTEI. Un om adevarat, sincer, care cunoaste IUBIREA si COMPASIUNEA intelege ca oamenii sunt orbi, inconstienti cu spiritul adormit ~ OSHO (CARTEA DESPRE BARBATI)

FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi

Informații pentru studenții de la Facultatea de Informatică, Universitatea A.I.Cuza din Iaşi, România

.web

despre tehnologii Web & altele

Despre valori vechi si oameni noi

Un blog despre ce e valoros pentru mine si pentru extraterestri

Artele şi ştiinţele vieţii

Specializarea într-o singură direcție reprezintă o problemă, deoarece cunoașterea deplină are mai multe fațete. Artele și stiințele vieții reprezintă modalități de expresie , de comunicare fără de care existența noastră ar deveni plictisitoare și limitată. Ele reprezintă căi ale creației și , lăsandu-le să se manifeste , se arde întreaga neștiință, producandu-se o transformare profundă, interioară.

Izvoarele Sucevei Bucovina

IZVOARELE SUCEVEI o comunǎ din inima ♥ Bucovinei ♥ “ … Fiecare loc de pe pamant are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o întelegi” Nicolae IORGA

Arheologie Tv

Istoria programelor radio-tv din România. Şi alte delicatese culturale