Tag Archives: Supa de pui pentru suflet

Câte una pe rând

4 Sep

  Odată, un prieten de-al nostru se plimba seara pe o plajă mexicană goală. La un moment dat, el a văzut o siluetă undeva departe. După ce s-a apropiat, a observat că era vorba de un localnic care se apleca, culegea anumite lucruri de pe jos şi le arunca în mare.

  Apropiindu-se şi mai mult, prietenul nostru a constatat că bărbatul culegea de pe jos stele de mare eşuate la ţărm, pe care le arunca înapoi în ocean, câte una pe rând.

  Uimit, prietenul nostru s-a apropiat de străin şi i-a spus:

Bună seara, om bun. Ce faci?

Arunc aceste stele de mare înapoi în apă. Vezi tu, e reflux şi bietele de ele au rămas pe nisip. Dacă nu le voi arunca repede înapoi, vor muri din cauza lipsei de oxigen.

Înţeleg, i-a răspuns prietenul nostru, dar cred că există mii de stele de mare eşuate la ţărm. Ar fi imposibil să le arunci pe toate înapoi în apă. Sunt pur şi simplu prea multe. În plus, fenomenul se petrece probabil pe sute de plaje de-a lungul întregii coaste.  Cred că înţelegi că este imposibil să schimbi cu ceva această situaţie!

Localnicul a zâmbit, s-a aplecat şi a cules o altă stea de mare, pe care a aruncat-o în apă, după care i-a răspuns:

Poate că nu pot schimba situaţia tuturor stelelor de mare eşuate, dar o pot schimba cu siguranţă pe a acesteia!

Stea de mare

Stea de mare

Jack Canfield şi Mark V. Hansen

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark V. Hansen)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

S-a mişcat Pământul pentru tine?

28 Aug

  Angela, o fetiţă în vârstă de 11 ani, a fost lovită de o boală degenerativă care îi afecta sistemul nervos. Nu mai putea vorbi, iar mişcările ei erau mult restricţionate. Medicii nu le-au dat părinţilor ei prea multe speranţe că fetiţa se va putea vindeca vreodată de această boală. Dimpotrivă, le-au prezis că ea îşi va petrece tot restul vieţii într-un scaun cu rotile. Au adăugat că foarte puţini oameni au reuşit de-a lungul timpului să învingă boala şi să revină la normal. Auzind aceste cuvinte, fetiţa a jurat că ea va fi unul din cei care au reuşit să se recupereze în urma bolii.

  A fost transferată într-un spital specializat în reabilitare din zona Golfului San Francisco. Medicii au aplicat toate terapiile pe care le cunoşteau, fermecaţi de spiritul dârz al fetiţei. Printre altele, i-au vorbit de procesul vizualizării şi au învăţat-o să îşi imagineze că poate merge din nou, gândindu-se că chiar dacă nu va avea alte rezultate, cel puţin îi va reda speranţa  şi o va ajuta să facă ceva pozitiv în lungile ore în care era ţintuită la pat. Angela s-a străduit din răsputeri să execute toate mişcările de terapie fizică, în apă sau în şedinţele de exerciţii fizice. Ea nu se oprea din lucru nici între şedinţele de fizioterapie, vizualizând faptul că poate merge din nou!

  Într-o zi, pe când se străduia din răsputeri să îşi imagineze că picioarele ei funcţionau din nou, i s-a părut că s-a petrecut un miracol: patul a părut să se mişte! De fapt, chiar se mişca dintr-o parte în alta a camerei! Fetiţa a început să ţipe:

 –Priviţi ce fac! Priviţi! Priviţi! Pot să fac asta! M-am mişcat! M-am mişcat!

  Dar nu numai ea ţipa, ci toţi cei din spital, care alergau de colo-colo într-o stare de agitaţie nebună, în timp ce echipamentele medicale treceau dintr-o parte în alta a camerelor, iar geamurile se spărgeau. De fapt, se producea un mare cutremur de pământ, dar nu-i spuneţi asta Angelei. Ea este convinsă şi astăzi că ea a provocat acele mişcări ale patului. De atunci au trecut câţiva ani, iar ea s-a întors la şcoală. Pe picioarele ei! Fără cârje şi fără scaun cu rotile. Vedeţi voi, un om care poate cutremura pământul între San Francisco şi Oakland poate cu siguranţă să învingă o boală oarecare. Nu credeţi?

Angela

Hanoch McCarty

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Toată lumea poate face ceva

5 Iun

Principala diferenţă dintre un om obişnuit şi un luptător constă în faptul că luptătorul consideră orice situaţie o provocare, în timp ce omul obişnuit consideră orice situaţie fie o binecuvântare, fie un blestem. Don Juan

Roger Crawford avea tot ce îi trebuia ca să joace tenis, mai puţin două mâini şi un picior.

Când părinţii lui Roger şi-au văzut pentru prima dată fiul, ei au văzut un copil cu un singur deget ieşit direct din antebraţul drept şi cu două degete ieşite din cel stâng. Pruncul nu avea deloc palme. Braţele şi picioarele  sale erau mai scurte decât cele normale. La piciorul drept avea doar trei degete, iar cel stâng era atât de contorsionat încât mai târziu a trebuit amputat.

Medicul le-a explicat că Roger suferea de ectrodactilism, un defect din naştere rar întâlnit care afectează doar un copil din 90.000 în Statele Unite. Medicul a adăugat că Roger nu va putea umbla niciodată şi că nu va putea avea grijă de el.

Din fericire, părinţii lui Roger nu i-au dat crezare medicului.

-Părinţii mei mi-au spus întotdeauna că nu sunt decât atât de handicapat cât doresc să fiu, a declarat mai târziu Roger. Ei nu mi-au permis niciodată să îmi plâng singur de milă sau să profit de compasiunea celorlalţi oameni în urma handicapului meu. Odată, am avut necazuri la şcoală din cauză că îmi predam întotdeauna prea târziu lucrările (Roger trebuie să ţină pixul cu ambele mâini, aşa că scrie foarte încet).  L-am rugat pe tata să le scrie un bilet profesorilor mei, în care să le solicite o prelungire de două zile pentru predarea temelor. Tata m-a refuzat şi mi-a spus să încep să lucrez la teme cu două zile mai devreme. 

Tatăl lui Roger l-a încurajat întotdeauna pe acesta să facă sport, învăţându-l să arunce şi să prindă mingea de volei şi să joace fotbal pe terenul sportiv al şcolii. La vârsta de 12 ani, Roger a reuşit să prindă un loc în echipa de fotbal a şcolii.

Înaintea fiecărui meci, Roger obişnuia să îşi vizualizeze visul, de a înscrie un eseu. Într-o zi, el a  avut noroc. Mingea a ajuns la el şi tânărul a început să alerge cât de tare putea cu piciorul său artificial către linia de marcare. În jurul lui, antrenorul şi colegii săi îl aclamau din răsputeri. La linia de zece yarzi, un adversar l-a prins din urmă şi s-a agăţat de glezna lui stângă. Roger a încercat să îşi elibereze piciorul artificial, dar acesta s-a desprins de tot.

-Eram încă în picioare, îşi aminteşte Roger. Nu ştiam ce altceva mai bun aş fi putut face, aşa că am început să ţopăi către linia de marcare. În sfârşit, arbitrul şi-a ridicat fanionul. Am înscris un eseu! Chiar mai mult decât cele  şase puncte marcate, privirea descumpănită a adversarului meu care rămăsese cu piciorul artificial în mână făcea toţi banii!

Dragostea de sport a lui Roger a continuat să crească, la fel ca şi încrederea sa în sine. Nu toate obstacolele erau însă la fel de greu de depăşit pentru el. De pildă, mâncatul în sala de mese alături de colegii săi s-a dovedit extrem de dureros pentru Roger (care se chinuia să îşi ducă mâncarea la gură), la fel ca şi eşecurile sale de la cursul de dactilografiere.

-Cursul de dactilografiere m-a învăţat o lecţie valoroasă, povesteşte el: nu le poţi face pe toate. Cel mai bine este să te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poţi face cel mai bine.

S-a dovedit că unul dintre lucrurile pe care le putea face Roger era să ţină racheta de tenis. Din păcate, atunci când o rotea prea tare, o scăpa cu uşurinţă din mână. Întâmplarea a făcut să găsească într-un magazin de vechituri o rachetă cu mâner dublu, în care degetul său putea intra cu uşurinţă. Acest model ciudat i-a permis să folosească racheta  la fel ca un jucător profesionist. Roger a practicat zi de zi, iar în scurt timp a devenit capabil să joace meciuri întregi, ba chiar să câştige o parte din acestea.

El nu s-a oprit însă aici. A continuat să practice cu înverşunare şi a făcut o operaţie la cele două degete pe care le avea la mâna stângă, fapt care i-a permis să prindă mai bine racheta, îmbunătăţindu-şi astfel foarte mult jocul. Deşi nu avea niciun exemplu la care să se raporteze, Roger a devenit obsedat de jocul de tenis, şi încetul cu încetul a început să câştige din ce în ce mai multe meciuri.

El a continuat să joace tenis în timpul facultăţii, încheindu-şi cariera cu 22 de victorii şi 11 înfrângeri. Mai târziu a devenit primul jucător de tenis cu handicap fizic certificat ca jucător şi antrenor profesionist de către Asociaţia Tenismenilor Profesionişti din Statele Unite. La ora actuală, Roger face turnee prin întreaga ţară şi ţine seminare în care îi învaţă pe participanţi ce înseamnă să fii un învingător indiferent de condiţia ta.

-Singura diferenţă dintre voi şi mine, le spune el participanţilor, este că voi îmi vedeţi mie handicapul, în timp ce eu nu îl văd pe al vostru.  Nu există om fără un handicap  sau altul. Când oamenii mă întreabă cum cred că îmi voi depăşi handicapul, le răspund că nu pot face orice  face un om normal, dar în timp am învăţat ce lucruri nu pot face cu niciun chip – de pildă  să cânt la pian  sau să mănânc cu beţişoarele chinezeşti – dar ceea ce este mai important, ce lucruri pot face. De aceea, mă dăruiesc din tot sufletul lucrurilor pe care le pot face.

Jack Canfield

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Copiii învaţă ceea ce trăiesc

22 Mai

În cazul în care copiii sunt criticaţi în mod constant atunci când cresc, ei vor învăţa să condamne.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu ostilitate, ei vor învăţa să se bată.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu teamă, ei vor învăţa să fie precauţi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu milă, ei vor învăţa să îşi plângă singuri de milă.

În cazul în care copiii sunt ridiculizaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să fie timizi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu invidie, ei vor învăţa să fie la rândul lor invidioşi.

În cazul în care copiii sunt făcuţi de ruşine în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să se simtă vinovaţi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu toleranţă, ei vor învăţa să fie răbdători.

În cazul în care copiii sunt încurajaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să aibă încredere în ei înşişi.

În cazul în care copiii sunt lăudaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să aprecieze.

În cazul în care copiii sunt aprobaţi în timp ce sunt crescuţi, ei vor învăţa să se placă pe ei înşişi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de acceptare, ei vor învăţa să vadă iubirea în lumea exterioară.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de recunoaştere a meritelor lor, ei vor învăţa să îşi stabilească scopuri şi obiective.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de împărtăşire, ei vor învăţa să fie generoşi.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu onestitate şi într-o atmosferă dreaptă, ei vor învăţa să creadă în adevăr şi în justiţie.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă de securitate, ei vor învăţa să creadă în ei înşişi şi în cei din jurul lor.

În cazul în care copiii sunt crescuţi cu prietenie, ei vor învăţa că lumea e un loc minunat, în care merită să trăieşti.

În cazul în care copiii sunt crescuţi într-o atmosferă senină, ei vor învăţa ce înseamnă pacea interioară.

Tu cum îţi creşti copiii?

Această prezentare necesită JavaScript.

Dorothy L. Nolte

(extras din cartea Supă de pui pentru suflet scrisă de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 

Tu eşti o minune

15 Mai

Noi trăim în fiecare secundă un moment absolut nou şi unic al universului, care nu se va mai repeta niciodată… Şi ce îi învăţăm noi pe copiii noştri? Îi învăţăm că doi şi cu doi fac patru, şi că Parisul este capitala Franţei.

Oare când vom începe să îi învăţăm ce sunt ei?

Noi le-am putea spune: Ştii cine eşti tu? Tu eşti o minune. Eşti absolut unic. În toţi anii care au trecut nu a mai existat un copil ca tine pe Pământ. Picioarele tale, braţele tale, degetele tale, felul în care te mişti – toate sunt unice.

Tu poţi deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven. Tu ai capacitatea de a face orice. Da, eşti o minune, iar atunci când vei creşte, vei putea avea la rândul tău un copil, care va fi şi el o minune.

Cu toţii trebuie să facem eforturi pentru a face din această lume o lume demnă de copiii ei.

Pablo Casals

(extras din Supă de pui pentru suflet de Jack Canfield şi Mark Victor Hansen)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Ţi-a plăcut? Te invit: să distribui(share) sau să apreciezi(like)  sau să comentezi(comment) postarea.

Mulţumesc, Zâmbetul Soarelui !

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-